duminică, ianuarie 19, 2025
AcasăLocalFostul secretar al comunei Frumușica, condamnat pentru luare de mită. Pedeapsa majorată...

Fostul secretar al comunei Frumușica, condamnat pentru luare de mită. Pedeapsa majorată la Suceava

Petru Anton, fostul secretar al comunei Frumușica, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în 2021.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Decizia a fost emisă de Curtea de Apel Suceava, care a majorat pedeapsa de la doi ani, dar a menținut suspendarea executării acesteia, sub o serie de condiții stricte.
Desființează, în parte, sentinţa penală apelată și, în fond, rejudecând: Înlătură aplicarea circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal în ceea ce îl privește pe inculpatul Anton Petru. În baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Anton Petru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa principală de de 3 (trei) ani închisoare (în loc de 2 ani închisoare). Majorează termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 Cod penal, de la 2 ani, la 3 ani și 6 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.”, se menționează în decizia Curții de Apel Suceava.

Instanța a majorat și termenul de supraveghere, timp în care fostul funcționar va trebui să respecte reguli stricte. Astfel, el este obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Botoșani, să anunțe orice schimbare a domiciliului sau a locului de muncă și să urmeze un program de reintegrare socială. În plus, Anton va presta 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, desfășurând activități administrative la Muzeul Județean sau Muzeul de Etnografie din Botoșani.

Mita, descoperită într-un flagrant organizat de procurori

Condamnarea lui Petru Anton are la bază un flagrant organizat pe 1 februarie 2021, după ce un om de afaceri a depus un denunț împotriva lui. Banii ar fi fost pretinși pentru a verifica documentația necesară atribuirii în concesiune a unui teren al comunei, sub pretextul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Denunțătorul a colaborat cu autoritățile, iar în ziua flagrantului, bancnotele marcate au fost găsite în buzunarul lui Anton, în fața locuinței acestuia.

Petru Anton a negat acuzațiile și a susținut că nu ar fi știut de bani, declarând că a crezut că primește un document, nu o sumă de bani. Totuși, probele adunate de procurori au demonstrat că denunțătorul încercase de mai mult timp să obțină contractul de concesiune, fiind amânat repetat sub diverse pretexte.

Banii, înapoi la denunțător

Într-un gest rar întâlnit în asemenea cazuri, instanța a dispus restituirea sumei de 300 de euro către denunțător, întrucât aceasta fusese oferită sub controlul autorităților pentru a realiza flagrantul. „Dispune restituirea către martorul denunţător a sumei de 300 euro, constând în trei bancnote de 100 euro”, se menționează în hotărârea Tribunalului Botoșani.

Condiții stricte pentru menținerea libertății

Sentința prevede că fostul secretar va pierde dreptul de a ocupa funcții publice pentru următorii doi ani și va fi supus unui regim de supraveghere atentă. Dacă Anton va încalca aceste măsuri, va refuza să colaboreze cu Serviciul de Probațiune sau comite o altă infracțiune, el riscă să fie încarcerat pentru a executa pedeapsa cu închisoarea în regim de detenție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
7.7 ° C
7.7 °
6.1 °
58 %
5.7kmh
21 %
Dum
8 °
lun
10 °
mar
9 °
mie
6 °
joi
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nod informatic la IPJ.

EDITORIAL

Reprezentanții actualei clase politice se miră de conspiraționismul care a pus stăpânire pe țară. Cum e posibil ca românii să voteze în masă un...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...