Liniște, că se filmează

Prin părculețul ăla lângă care e teatrul acuma, de vreo 15 ani de când se repară teatrul adevărat din centru, ierea primarele Cosmin care duios filma o chestie de pus pe feisbuc să arate dezvoltarea de prin târg. Și numa începea Cosmin cu „dragi botoșăneni”, că începea și un câine să latre. Se oprea, o lua de la capăt, începea să urle un copchil. Și tot așa, a filmat cameramanul ăla de vreo cinșpe ori până să prindă o țâră de liniște, de erau amândoi leoarcă la final după așa efort. Acuma, câinele era liberal și copchilul aurist, asta e de înțeles. Dar restul lumii de prin parc? Că numa nu tăcea din gură, deși primarele Cosmin avea treabă, se vedea clar. De aia e grea meseria asta, tre să filmezi numai pe străzi dosnice, să faci semne la public să tacă, să fugărești câinii. De meseria de cameraman zic, logic.