vineri, martie 29, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Mucenic Foca

Sfântul Mucenic Foca

este cinstit în fiecare an, pe 22 septembrie Pe 23 iulie facem pomenirea mutării moaștelor Sfântului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, în anul 403.

A trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Auzind dregătorul cetății Sinope ca Foca se închina lui Hristos, a trimis ostașii să-l ucidă. Văzând-i, din grădină, trecând pe ulița, Foca i-a strigat: Pe cine căutați? Ostașii au răspuns: Căutam pe Focă! Mucenicul înțelegând că i s-a apropiat sfârșitul pământesc, le-a zis: Veniți la mine și eu vă voi spune unde li găsiți, li cunosc foarte bine. I-a primit în casa lui și i-a ospătat din belșug. La masă, dialogul a continuat: și pentru ce pricina căutați pe omul acela? Ne-a trimis mai marele să-l ucidem pentru că este creștin! Rog-vă, stăpânii mei, rămâneți până mâine în casa mea, veselind-vă, mâncând și bând, iar dimineața eu li voi da vouă, ca nimeni nu-l cunoaște ca mine, singur li voi aduce şi-l voi da în mâinile voastre.

În acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus în grădină, a mângâiat pentru ultima dată florile şi-a săpat apoi mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor, s-a rugat, iar dimineața când ostașii l-au întrebat unde este Foca, le-a răspuns: Eu sunt! Cutremurați, aceștia, deși nu le venea să creadă, au împlinit porunca dregătorului păgân.

 

Cuvinte duhovnicești

Omul este o ființă alcătuită din două componente: una duhovnicească (sufletul) și una materială (trupul). De aceea, omul se înrudește și cu cerul și cu pământul. Prin suflet, comunicăm cu puterile cerești, în vreme ce prin simțurile trupului venim în contact cu cele pământești. În felul acesta se realizează legătura desăvârșită între cele două zidiri.

Nimeni nu este mai bun și mai frumos la suflet decât omul simplu. Acesta este pentru oricine un prieten de nădejde.

Nimic nu-l îndepărtează pe om mai mult de sine însuși decât grijile de zi cu zi. Și nimic nu-l face mai prins de grijile de zi cu zi decât neglijarea sufletului său.

Cine nesocotește poruncile lui Dumnezeu ajunge în timp să se nesocotească pe sine însuși.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...