vineri, martie 29, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfânta Cuvioasa Parascheva

Sfânta Cuvioasa Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-şi dăruiască hainele sale săracilor.

După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heraclea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în dorința de a-şi petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.

Într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile părintești.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără sa spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul.

A fost îngropată ca o străină, dar în chip minunat moaștele ei au fost descoperite atunci când trupul unui marinar adus de valuri a trebuit îngropat și astfel trupul Cuvioasei a fost așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia.

În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.

În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște sunt mutate la Vidin, pentru cinci ani.

După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398.

În 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind așezate în palatul sultanului. Au fost răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Cuvioasei Parascheva la Iași

Vasile Lupu ctitorind la Iași biserica, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva sa fie strămutate la Iași. Plătește toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate pe 14 octombrie 1641, în Mânăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitana din Iași.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...