Sfântul Elefterie

S-a născut la Roma într-o familie de nobili creștini. De mic a rămas orfan de tată, fiind crescut numai de mama sa, Antia, care, potrivit tradiției, fusese botezată de către Sfântul Apostol Pavel. Aceasta a încredințat creșterea și educația singurului ei fiu lui Anichit, Episcopul Romei. Văzând marile daruri ale lui Dumnezeu care luminează sufletul copilului, episcopul l-a hirotonit diacon la vârsta de cincisprezece ani, preot la vârsta de optsprezece ani, și episcop al Iliricului la vârsta de douăzeci de ani.

Acolo, Sfântul Elefterie a atras pe mulți la credința în Hristos, învățând și propovăduind. De aceea, împăratul Adrian a ordonat comandantului Felix ca să îl aresteze pe Sfântul Elefterie și să îl aducă la Roma. Sosind comandantul la Valona (Albania de astăzi), orașul unde își avea scaunul episcopal Sfântul Elefterie, și intrând în biserică, l-a văzut slujind pe acesta. Deodată, inima lui Felix s-a schimbat, și a trecut la creștinism.

Felix a primit botezul de la Sfântul Elefterie, apoi a plecat împreună cu acesta la Roma. Mergând înaintea împăratului, Sfântul Elefterie a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. Adrian l-a supus pe Sfântul Elefterie multor torturi: biciuiri, ardere pe pat de fier, aruncarea în smoală clocotită, și arderea în cuptor de foc.

Dar Sfântul Elefterie s-a izbăvit din toate aceste chinuri cu puterea lui Hristos. Văzând minunile, Caribus, eparhul de la Roma, s-a ridicat și a mărturisit că și el este creștin. Caribus a fost torturat și apoi decapitat împreună cu Fericitul Felix.

La urmă, călăii imperiali au tăiat și cinstitul cap al Sfântului Elefterie. Mama sa, Antia, a fost ucisă cu sabia pe când îmbrățișa și săruta pe fiul ei mort. Trupurile lor au fost mutate la Valona, unde și astăzi se preaslăvește Dumnezeu prin minunile care se săvârșesc la moaștele Sfântului Elefterie.

Părți din sfintele sale moaște sunt prezente și la biserica “Sfântul Elefterie” din București, una dintre catedralele Capitalei.

 

Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, se chinuie mult. Cel ce a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaște că tu însuți ești vinovat: ai căzut în mândrie și slavă deșartă, și Domnul îți dă să cunoști cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel, sufletul învață prin experiență vătămările mândriei și fuge de slava deșartă, de laudele oamenilor și de gânduri. Atunci sufletul începe să se vindece și să învețe să păstreze harul. Cum să înțelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândrește, dar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu o cunoaște încă, se socotește pe sine mai rău decât toți. (Sf. Siluan Athonitul).

 

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!