Cuviosul Antipa de la Calapodești

Pe data de 10 ianuarie, ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Antipa de la Calapodești. Deși român, Sf. Antipa de la Calapodești este mai puțin cunoscut la noi, dar foarte cinstit de ruși și de greci.

Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodești, din județul Bacău. A intrat în monahism la Mănăstirea Calapodești, la vârsta de 20 de ani. După doi ani a plecat la Muntele Athos și s-a stabilit la schitul românesc Lacu. În rânduiala aspră de la Schitul Lacu şi-a petrecut 15 ani, după care s-a mutat la Mănăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. Aici a stat patru ani, iar în această perioadă a fost călugărit cu numele de Antipa și hirotonit diacon.

În anul 1860, s-a reîntors în Moldova și a viețuit prin mănăstirile din apropierea Iașiului. Din anul 1865 s-a nevoit în Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din Lacul Ladoga. Iubind fericita liniște și înstrăinare, Cuviosul Antipa s-a așezat la această mănăstire în anul 1865, unde a trăit încă 17 ani în frica Domnului. Aici a trecut la cele veșnice la 10 ianuarie 1882.

 

Sfântul Grigorie de Nyssa (335-395)

 

A fost fratele sfântului Vasile cel Mare. A fost prezent la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde a susţinut cu mare succes cauza credinţei niceene. Totodată, el a luat apărarea Sfântului Grigorie de Nazianz împotriva atacurilor episcopilor egipteni și macedonieni, instigati de papa Damasus. Datorită talentului său oratoric și cunoştintelor sale, a fost proclamat “stâlp al ortodoxiei”. A revenit la Constantinopol de mai multe ori, pentru a predica la moartea prinţesei Pulcheria, în 385, și apoi a mamei sale. A fost prezent și la sinodul din 394 sau 395, convocat de Patriarhul Nectarie. După această dată, informațiile despre el încetează, ceea ce ne face să credem că aceasta ar fi perioada la care a adormit întru Domnul.

 

Harpa

 

David, un tânăr păstor, a fost adus la curtea regelui Saul și în scurtă vreme a devenit favoritul tuturor. Odată, pe când toți curtenii erau adunați, el a cerut voie regelui să cânte la harpa care se afla lângă tronul lui. Regele i-a spus:

– N-are rost, au mai încercat și alții și n-au putut!

David a insistat. Când a atins corzile harpei, s-a auzit o muzică atât de minunată, încât toți au izbucnit în lacrimi. Corzile fremătau la atingerea mâinilor lui, ca o ființă vie.

Regele s-a mirat:

– Cum se face că la alții harpa a rămas mută, iar tu ai putut cânta?

– Toți ceilalți au vrut să cânte propriile lor cântece. Dar harpa s-a împotrivit. Eu am cântat propriul ei cântec. I-am adus aminte de vremurile frumoase, când era copac în pădure, când păsărelele ciripeau printre ramurile lui, iar frunzele i se scăldau în soare…și ați auzit cu toții veselia harpei. Apoi i-am mărturisit mila mea, pentru suferința prin care a trecut în acea groaznică zi, când oamenii au doborât copacul. Am asigurat-o că moartea copacului nu a fost zadarnică, pentru că din lemnul lui a fost făcută ea, o harpă care bucură sufletele oamenilor și

care poate cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu.

Harpa a înțeles toate acestea și mi-a răspuns prin cântecul ei.

 

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!