spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul şi dreptul Iov

Sfântul şi dreptul Iov

A fost unul dintre cei mai mari drepți ai Vechiului Testament. Iov nu este o legendă sau un mit, ci o persoană istorică, mărturie aducând despre el Ezechiel, Isus fiul lui Sirah și Iacob. Viața lui este cuprinsă în Cartea lui Iov din Vechiul Testament.

De aici aflăm despre marea sa încercare la care l-a supus Dumnezeu în urma discuției cu diavolul. Astfel, când a împlinit 70 de ani, Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite, într-o singură zi și-a pierdut toată averea și i-au murit toți copiii. După aceea el însuși a căzut în nișe boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rană din cap până-n picioare. Dar Iov nu a grăit nimic rău împotriva lui Dumnezeu, ci a îndurat tot chinul cu răbdare până la sfârșit prin celebrele lui cuvinte: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ”.

După toate cele îndurate, Dumnezeu i-a întors deplin sănătatea, i-a dat bogații mai mari decât avusese înainte, şi i-a dăruit alți șapte fii şi trei fiice. Sfântul şi dreptul Iov a trăit încă 170 după această mare încercare, ajungând până la vârsta de 248 de ani.

Sfântul Mucenic Varvar

A fost un tâlhar din Grecia, a comis multă vreme furturi şi crime. Odată, în timp ce-şi admira prada, gândindu-se la mulțimea de fapte rele pe care le-a făcut, s-a hotărât să se întoarcă la Dumnezeu.

Astfel, a mers spre cea mai apropiată biserică. Acolo s-a spovedit sincer. Preotul l-a primit în casa sa, dar Sf. Varvar și-a luat canon să umble ca un animal în patru labe, pentru că nu se credea vrednic să fie numit om. În gospodăria preotului el a trăit cu vitele, mâncând cu acestea şi considerându-se cel mai rău dintre toate creaturile. După ce a primit iertare de păcatele sale, a plecat în pădure unde a trăit timp de 12 ani, gol, fără îmbrăcăminte, suferind de frig şi căldură. Corpul lui s-a înnegrit de tot de murdărie şi de arderea soarelui.

În cele din urmă, Sf. Varvar a primit un semn de sus că a primit iertare şi că va muri ca mucenic și asta s-a întâmplat, fiind ucis de niște vânători care l-au confundat cu un animal.

Moaștele sale sunt la Mănăstirea Kellios din Thesalia.

Suferința răbdată salvează

Mahatma Gandhi şi un misionar mergeau împreună spre biserică în timpul unei vizite în orașul de misiune Mariauhi, ce se găsește lângă Durban, în Africa de Sud. Gandhi se opri în fata crucifixului, se plecă cu respect şi zăbovi așa câteva clipe în faţa crucii. Apoi se întoarse către misionar şi-i șopti: „Suferința acceptată cu răbdare ne va mântui pe noi, indienii, europenii, africanii. Crucea dumneavoastră, părinte, predică un mare adevăr pentru întreaga lume!”

 

– Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...