spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Apostol Ermie

Sfântul Apostol Ermie

A fost soldat în armata romană. I s-a cerut în timpul împăratului Antonin Piul (138-161), să renunțe la credința în Hristos. A refuzat şi a fost supus la cumplite chinuri: i s-au zdrobit dinții cu o piatră, pielea feţei i-a fost luată cu un cuțit, a fost aruncat în foc, dar prin harul lui Dumnezeu a rămas nevătămat.

La porunca judecătorului, i s-a dat să bea otravă de la un vrăjitor. A băut-o, dar otrava nu i-a făcut niciun rău. În urma acestei minuni, vrăjitorul a primit credința în Hristos, motiv pentru care a fost ucis.

După alte chinuri, i s-a tăiat capul. Creștinii au luat în taină trupul Sfântului Ermie şi l-au îngropat cu cinste. Sfintele lui moaște vindecă în chip minunat pe cei cuprinși de diverse boli.

 

Toată lupta cu nepriceperea poporului aceasta este, că, în îngustimea vederii lui, stăruie să vadă și să susțină viața aceasta ca pe un scop în sine și suficientă sie însăși. Nu vrea să zică „muntelui” lumii acesteia ridică-te din cale și te aruncă în mare, ca să-și deschidă vederea împărăției spiritului. Și n-ar trebui credință decât ca un bob de mac.

Rar să găsești un om care să dea sens religios morții, adică s-o aștepte cu bucurie că pe-o izbăvire sigură din împărăția păcatului. Cuvintele sfântului ne învață: Pentru greșeala dintâi s-a furișat în trup legea păcatului care este plăcerea simțurilor, iar pentru aceasta s-a hotărât moartea trupului, rânduită spre desființarea legii păcatului. Cel ce știe că moartea s-a ivit din pricina păcatului, spre desființarea lui, se bucură pururea în sufletul lui când vede cum e stinsă legea păcatului în trupul său, prin diferitele strâmtorări.

„Cel ce nu primește întâmplările care îl depărtează de patimi, acela fuge de ceea ce nu trebuie să fugă.” Drept aceea, până nu vom ajunge de aceeași părere cu Dumnezeu despre viața noastră pământească, precum și despre cealaltă, de pe celălalt tărâm, nu vom avea liniște în suflet, nici unii cu alții și nici sănătate în trup și nici în orânduirea omenească.

Trebuie să ne plecăm înțelepciunii atotștiutoare a lui Dumnezeu, care, în tot ce face, urmărește înțelepțirea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când ne plecăm capul și vrem și noi ce-a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniștea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Când a vrut să mântuiască pe Adam și cu toți drepții, din iad i-a scos și poate să scoată din ghearele morții pe oricine vrea. De aceea au și zis Părinții, mângâind pe oameni: „Că păcătos ca un drac de-ai fi, nu deznădăjdui de puterea lui Dumnezeu”, fiindcă oricine, care în primejdie de moarte fiind va chema numele lui Dumnezeu, își va mântui sufletul căci în ce-l va fi aflat moartea în aceea va fi în veci. Iată de ce, neștiind-ne sfârșitul, suntem datori a ne afla mereu în pocăință că într-însa să fim socotiți în veci.

Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar dacă nu vrem să înțelegem, începe să ne urmărească cu primejdii și năpaste. (Pr. Arsenie Boca)

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...