spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

S-a născut în Trapezunt (Asia Mică), în jurul anului 1300. Sfântul Ioan își câștiga existenţa făcând negoț împreună cu tatăl său. Vindeau mărfuri de proveniență bizantină şi cumpărau diverse roade ale pământului.

Într-una dintre călătoriile sale spre Cetatea Albă, a discutat în contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfârșitul acestei călătorii, catolicul i-a spus conducătorului tătar al cetății că Ioan dorește să devină musulman.

Dar în faţa conducătorului, Ioan mărturisește că Hristos este singurul Dumnezeu. După multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost târât prin cetate de coada unui cal. În urma acestei pedepse Ioan se roagă lui Dumnezeu: „Îți mulțumesc, Stăpâne, Doamne, că m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să-mi spăl păcatele cu însuși sângele meu şi curat a mă face de fărădelegile mele cele multe ce am săvârșit înaintea Ta, din pricina neputinței omenești”.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia şi i-a tăiat capul. Deși nu s-a permis îngroparea lui, acest lucru a fost posibil după ce, prin minune, trei îngeri au tămâiat trupul său. Mai târziu, Ioan i s-a arătat în vis unui preot, care i-a luat moaștele şi le-a așezat în altarul bisericii în care slujea. Acolo au stat până când sfintele sale moaște au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) şi aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moaștele sfântului Ioan cel Nou au fost așezate în biserica Mirăuților, pe atunci catedrala mitropolitană.

 

Înălțarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate

 

Este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști.

Înălțarea lui Hristos întru slavă și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.

Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om.

Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.

Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

 

Ziua Eroilor

 

Din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...