spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Samson, primitorul de străini

Sfântul Samson, primitorul de străini

S-a născutîntr-o familie ce aparțineaînalteiaristocrații romane, înrudită cu familia lui Constantin cel Mare. A studiat cele mai importante discipline ale vremii, in special medicina, către care a fost atras mai ales datorita firii sale pline de compasiune. Deoarece nu putea rămâne indiferent la durerea și suferința semenilor, ii primea pe cei bolnavi în propria casa, pentru a le putea oferi atențiacuvenita și îngrijirea medicala necesara. Aceste fapte de milostenie trupeasca erau însoțiteîntotdeauna și de rugăciunileSfântului Samson.

După trecerea la cele veșnice a părințilorsăi, acesta a împărțitaverea sa săracilor si, detașat de orice obligație lumeasca și dorind sa nu dobândeascămărire în ochii celorlalte persoane, a părăsit Constantinopolul. A locuit într-o casa simpla unde inchinându-si viațarugăciunii, liniștirii și lucrării faptelor bune. Sfântul Samson găzduia numeroase persoane bolnave și le trata fără a cere răsplată. Le purta de grija mai ales celor care sufereau de boli incurabile sau celor care aveau boli pe care alți medici refuzau sa le trateze: leproși, orbi și îndrăciți, astfel încât vestea despre faptele sale s-a răspândit în întreguloraș iar casa sa a devenit un adevărat „rai” al celor suferinzi.

Patriarhul Mina, al Constantinopolului aflând de acesta și cunoscândcredința și curățeniavieții lui, l-a sfințit preot al Bisericii lui Hristos. Sfântul Samson este cel care l-a vindecat în chip minunat pe Împăratul Iustinian (527 – 565) de o grea boala. Împăratulîși pierduse nădejdeaînsă a fost înștiințat prin vis sa-l cheme pe Sfântul Samson la palat. Acesta a uns cu puțin untdelemn locul care ii pricinuia suferințăîmpăratului, pentru ca minunea sa nu-i fie atribuita. Redobândindu-si sănătatea, Împăratul Iustinian imediata cerut meșterilor sa construiască un edificiu impunător la mica distanta de Catedrala Sfânta Sofia. Acesta a fost cunoscut cu numele de „ospiciul lui Samson”. în cadrul ospiciului Sfântul Samson i-a slujit pe cei bolnavi cu râvna cu care un îngerslujeșteînaintea tronului lui Dumnezeu.

Aceasta instituitei medica a fost multa vreme susținuta material de cătreîmpărat. După ce a slujit semenilor mulți ani în acest așezământ, Sfântul Samson a trecut la cele veșnice la o vârstaînaintata. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Mochie, unde, în ziua prăznuirii sale, medicii din Constantinopol se adunau pentru procesiune, întrucâtîl cinsteau ca pe ocrotitorul lor.

Milostenia este ca semănatul

Atunci când aruncă semințele în pământ, semănătorului nici nu-i trece prin cap că le aruncă în zadar, dimpotrivă, el e încredințat că pământul nu numai că o să păzească semințele încredințate lui, ci va și aduce roadă de la ele de treizeci de ori sau chiar de o sută de ori mai mult. Așa și tu: să semeni milostenia cu dărnicie, având credință că mâinile nevoiașilor sunt cei mai credincioși paznici ai prisoaselor tale, cele mai grase și roditoare țarini, unde și mica semănătură a facerii tale de bine va aduce roadă îmbelșugată la vremea sa.

Va veni vremea când Dătătorul răsplăților te va scoate în țarina îngrășată, semănată și sporită în rodnicie a vieții tale, și va veseli inima ta arătându-i grânele înmulțite de o sută de ori ale dreptății tale. (Sf. Ioan Gură de Aur)

– Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...