Aceasta sărbătoare este cunoscuta în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestita de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem ca s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, pana în momentul în care a primit porunca sa înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, ca s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. Cei care se îndreptau erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul său ca el botează cu apă spre pocăință, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului. Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoane ca înger cu aripi. Aceasta reprezentare își are originea în profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domnului.
Ioan este nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.
Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intra o singura data pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Aceasta luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Astfel s-a rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan sa fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naștere.
Ținut de la mijloc
Abatele unei mânăstiri a fost întrebat odată de niște vizitatori, cum de călugării, în ciuda originii si formarii lor diferite, pot forma o comunitate unita.
În loc de un răspuns teoretic, el le răspunse printr-o imagine: „Închipuiți-va o roata: un cerc, niște spițe si un punct comun. De la cercul exterior spițele merg spre centru si sunt ținute de acest punct. Spițele suntem noi înșine care formam comunitatea. Centrul este Isus Cristos. Din acest centru trăim. El ne tine împreuna”.
Mirați, vizitatorii au înțeles ceva important. Dar abatele continua: „Cu cât spițele se apropie mai mult de centru cu atât se apropie între ele. Asta înseamnă ca daca ne apropiem cu adevărat de Cristos în viaţă de toate zilele, atunci ne apropiem si între noi mai mult. Numai astfel putem trai unul cu altul, unul pentru altul si de asemenea pentru ceilalți”.
– Preot Olivian SANDU
