A trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Sfântul Atinoghen a viețuit împreună cu zece ucenici într-o mănăstire de lângă cetatea Sevastiei și a fost episcop al Pidahtoei.
Dregătorul Filomarh i-a cerut să lepede credința în Hristos și să aducă jertfe idolilor. Atinoghen a refuzat și pentru aceasta a fost supus la multe chinuri. Înainte de a fi decapitați, un înger al Domnului s-a pogorât și i-a întărit. După ce ucenicii săi au fost uciși, s-a auzit un glas din cer, zicând-i: „Astăzi, cu Mine și cu ucenicii tăi, vei fi în rai și toată dorința ta se va împlini”.
Sfântul Atinoghen, după ce a auzit aceste cuvinte, şi-a plecat cu veselie capul sub sabie și așa a trecut la cele veșnice.
Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul „Lumină lină”, din rânduiala Vecerniei.
Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, Eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, Eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipsește nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău și fratele tău și sora ta și mama ta. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac și pribeag, pentru tine am ridicat crucea și am coborât în mormânt, Tu ești totul pentru Mine, și frate și împreună-moștenitor. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl disprețuiești pe Cel care te iubește atât de mult?”
Scopul Vechiului Testament a fost să-l facă pe om din nou om, pe când scopul Noului Testament este să-l facă pe om înger. Cu alte cuvinte, pentru că răutatea l-a făcut pe om să-și piardă trăsăturile sale specifice, ajungând până la asemănarea cu animalele iraționale și cu fiarele sălbatice, legea mozaică l-a scăpat mai întâi de răutate, iar legea evanghelică a harului i-a dat apoi virtutea îngerească. Scopul celor două Testamente este îndreptarea omului. (Sf. Ioan Gură de Aur)
Preot Olivian SANDU
