S-a născut în Nakiyos, în apropiere de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. A rămas orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta.
Intră în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armata și se retrage în deşert, dedicând-se vieții ascetice. Aici îl va întâlni pe Sfântul Macarie Egipteanul, care îi va spune: „Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, ca să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”.
Sfântul Mina împlinește cuvintele Sfântului Macarie, părăsește deşertul și ajunge în Cetaceum, cel mai apropiat oraș de deşertul în care viețuise. Aici avea loc o serbare în cinstea zeilor. Sfântul Mina mărturisește că este creștin în faţa celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrus. Pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos, i s-a tăiat capul.
Datorită minunii creștinului înviat, săvârșită de Sfântul Mina, creștinii văd în el și un ocrotitor al celor păgubiți.
Minunea creștinului înviat de Sfântul Mina
Mergând odată un creștin ca să se închine la biserica Sfântului Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că cel găzduit avea banii puși în sân, s-a sculat la miezul nopții și l-a omorât. Apoi tăind-l bucăți, le-a pus într-o coșniță pe care a ascuns-o într-o încăpere dosnică, așteptând ca să se facă ziuă.
În vreme ce ucigașul se gândea cum, unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, ca să nu-l afle cineva, iată i s-a arătat Sfântul Mina călare, în chip de ostaș și cercetând ce s-a întâmplat cu străinul care găzduise acolo, însă ucigașul spunea însă că nu știe nimic. Atunci sfântul, pogorând-se de pe cal, a intrat în casă şi, aflând coșnița și scoțând-o, s-a uitat la ucigaș cu o căutătura grozavă și sălbatica și i-a zis: „Cine este acesta?“. Iar ucigașul, de frică, fără de glas făcând-se, s-a aruncat la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele celui ucis și făcând rugăciune, a înviat mortul și i-a zis: „Dă laudă lui Dumnezeu!“. Iar mortul, ridicând-se ca din somn și cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise și cum a câștigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulțimea se închina ostașului ce se arătase și îl înviase.
După ce s-a ridicat de jos ucigașul, a luat sfântul banii de la el și i-a dat omului pe care îl înviase, zicând-i: „Du-te, frate, în calea ta!“. Întorcând-se către ucigaș, l-a bătut precum i se cădea, apoi i-a iertat greșeala și făcând rugăciune pentru dansul, a încălecat și s-a făcut nevăzut.
Preot Olivian SANDU
