sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiÎnălțarea Domnului - deplina îndumnezeire a firii umane asumate

Înălțarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate

Este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Înălțarea lui Hristos întru slavă și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.

Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om.

Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.

Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

 

Ziua Eroilor

 

Din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

 

Sfânta Muceniță Achilina

 

S-a născut în Byblos, cetate din Palestina, din părinți creștini. La vârsta de șapte ani, Sfânta Achilina cunoaște toate tainele credinței creștine, iar la vârsta de 15 ani, a început să le învețe pe fetele de aceeași vârsta credința în Hristos și le îndemna să nu se închine idolilor.

În vremea împăratului Diocleţian (284-305) Sfânta Achilina a fost biciuită, i s-a înfipt o vergea încinsă în foc prin urechi și prin creier, pentru că nu se închina idolilor. Moare din cauza acestor chinuri, iar trupul său este aruncat în groapa de gunoaie din afara cetății, spre a fi mâncat de animale.

Noaptea, un înger al Domnului a ridicat-o din moarte. În ziua următoare, la porunca guvernatorului Ulosian, călăii i-au tăiat capul Sfintei Achilina.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer fragmentat
23.8 ° C
25.6 °
23.3 °
84 %
1kmh
66 %
sâm
38 °
Dum
39 °
lun
40 °
mar
38 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La banii ăștia, normal că nu mai dau rest  aparatele.

EDITORIAL

Anul 2024 va intra în istoria contemporană a României ca fiind reperul temporal ce a adunat în jurul lui maximum de scrutine electorale posibile...

EPIGRAMA ZILEI

De-ar ști cucul să vorbească Cine nu l-ar fi-ntrebat De prin zona femeiască: -Zi-mi, pe unde-ai mai umblat?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...