sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăSportRomâncele pierd în primul tur la Sankt Petersburg

Româncele pierd în primul tur la Sankt Petersburg

 

Monica Niculescu şi Irina Begu au pierdut meciurile disputate cu jucătoare mult mai slab cotate.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

 

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost întrecută de croata Ana Konjuh cu 1-6, 6-3, 6-2, ieri, în runda inaugurală a turneului de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii totale de 710.900 dolari.

Konjuh (19 ani, locul 39) s-a impus după exact două ore de joc în faţa româncei, care este cu zece ani mai în vârstă decât ea şi mai bine clasată în ierarhia mondială (locul 34). Monica a început excelent meciul şi a câştigat primul set în 30 de minute, cu un sec 6-1. Niculescu a început bine şi setul al doilea, cu break, dar apoi jocul său s-a rupt şi Konjuh a luat patru ghemuri la rând, câştigând setul cu 6-3. În decisiv, tânăra croată a dominat jocul a condus cu 2-0, 3-1, 3-2 şi a încheiat cu 6-2.

Konjuh (şase aşi, opt duble greşeli) a mai învins-o pe Niculescu în 2015, în finala turneului WTA de la Nottingham, cu 1-6, 6-4, 6-2.

Pentru prezenţa pe tabloul principal al competiţiei, jucătoarea din Slatina va fi recompensată cu un premiu de 6.925 de dolari şi un punct WTA.

În optimile turneului de la Sankt Petersburg, Konjuh o va întâlni, în premieră, pe Simona Halep, principala favorită a turneului. Primul meci dintre Halep şi Konjuh va avea loc astăzi, în jurul orei 11:30, în a doua partidă de pe terenul principal după jocul dintre rusoaicele Elena Vesnina şi Ekaterina Makarova.

Irina Begu, locul 28 mondial, a fost învinsă şi ea în primul tur, cu scorul de 6-1, 7-5, de germanca Andrea Petkovic, locul 52 WTA. Begu a cedat după o oră şi 37 de minute în faţa unei adversare venite din calificări.

Irina a pierdut primul set fără drept de apel, în 34 de minute, dar în al doilea a condus cu 4-2, pentru ca apoi să piardă trei ghemuri la rând şi să se încline în cele din urmă cu 5-7. Românca a evoluat destul de slab, având procentaje de sub 50% la punctele reuşite din ambele servicii, şi a adunat opt duble greşeli.

Petkovic (29 ani, 52 WTA) a mai învins-o pe Begu în 2014, în turul al doilea la Wimbledon, cu 6-4, 3-6, 6-1.

Begu s-a ales cu 6.925 dolari şi cu un punct WTA.

Monica Niculescu şi Irina Begu vor juca în primul tur la dublu contra perechii Lenka Kuncikova (Cehia)/Elise Mertens (Belgia). Româncele o vor putea reîntâlni pe Mertens şi în meciul de Fed Cup de la Bucureşti, din perioada 11-12 februarie, din primul tur al Grupei Mondiale II.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...