spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportFC Botoşani s-a despărţit de Iliev

FC Botoşani s-a despărţit de Iliev

 

Echipa locală a ajuns la un acord cu portarul bulgar după aproape o lună de negocieri.

 

FC Botoşani a reziliat, de comun acord, angajamentul cu goalkeeperul bulgar Plamen Iliev. „Am reuşit să ajungem la un numitor comun şi ne-am despărţit. Îi urez succes pe mai departe”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Viitorului bulgarului se va decide până la finalul acestei săptămâni, nefiind exclus ca acesta să ajungă la campioana Astra Giurgiu sau la o formaţie din ţara sa natală.

Despărţirea de internaţionalul bulgar s-a făcut cu mult tamtam, deşi, la sfârşitul anului trecut, ţipa sus şi tare că vrea să plece, luându-şi chiar rămas bun de la personalul FC Botoşani, acesta s-a prezentat la reunirea lotului şi a avut o atitudine greu de înţeles atât de coechipieri, cât şi de conducerea tehnică, dar şi administrativă a clubului. Din „vreau să plec cu orice preţ”, Iliev a condiţionat rămânerea sa la Botoşani, spunându-le oficialilor că le va da un răspuns definitiv abia pe 30 ianuarie. Confruntându-se cu un astfel de caracter, acţionarii echipei au decis după ce s-au consultat cu Leo Grozavu, să-l treacă pe linie moartă, alegând să-l transfere pe Alberto Cobrea de la Dinamo, chiar cu riscul de a-i plăti până în vară contractul internaţionalului bulgar.

„Toţi ştiu că noi la Botoşani suntem foarte corecţi cu toată lumea. Niciun jucător nu s-a plâns vreodată de tratamentul de care a avut parte la Botoşani. Îmi pare rău pentru Iliev. Am avut nenumărate discuţii cu el atât în finalul anului trecut cât şi la începutul acestui an, la reunirea echipei. El nu a fost hotărât, ne-a spus că ne dă un răspuns dacă vrea să continue sau nu cu noi pe 30 ianuarie. Noi nu am putut sta la mâna lui Iliev. El pe 30 ne anunţa că pleca şi noi rămâneam fără portar. Aşa am adus din timp alt portar. El a crezut că e o glumă, însă am vorbit serios cu el. Chiar dacă pentru noi era un efort financiar, îi plăteam contractul până în vară, însă el îşi compromitea de tot cariera. După şase luni în care stai pe bară, nimeni nu se mai uită la tine, iar el a înţeles acest lucru în al 12-lea ceas”,  a declarat Cornel Şfaiţer.

De altfel, preşedintele FC Botoşani nu a ascuns faptul că a rămas cu un gust amar de pe urma colaborării cu Plamen Iliev, recunoscând că de când este în fotbal nu s-a confruntat niciodată cu un astfel de caz.

„Sunt dezamăgit de el. Dacă el ridica mâna şi spunea din prima că rămâne la Botoşani, continuam împreună până la 30 iunie. Ne bazam pe el. Nu conta că era în ultimele şase luni. Juca până în ultima etapă. Am lucrat cu mulţi jucători de când sunt în fotbal însă Iliev e unicat”, a conchis preşedintele FC Botoşani.

Venit de la Levski Sofia în vara anului 2015, din postura de jucător liber de contract, Plamen Iliev este cotat în acest moment de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 500.000 de euro.

Iliev devine astfel cel de-al nouălea jucător de care FC Botoşani s-a despărţit în această iarnă după Radoslav Dimitrov (CS U” Craiova – definitiv), Alexandru Ichim (ASA Târgu Mureş – definitiv), Florin Plămadă (CSM Poli Iaşi – împrumut), Alexandru Chindriş (Academia Clinceni – împrumut), Andrei Corban (Rapid CFR Suceava – împrumut), Victoraş Astafei (Selangor – definitiv), Willie Barbosa (Apollon Smyrnis – definitiv) şi István Fülöp (Diosgyori VTK – definitiv).

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...