sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăSportNadia îi ia apărarea lui Năstase

Nadia îi ia apărarea lui Năstase

Incidentele de la meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie au făcut înconjurul lumii, iar părerile despre comportamentul lui Ilie Năstase sunt împărţite, după ce căpitanul nejucător al tricolorelor a fost şi sancţionat de ITF.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Pus la zid de englezi şi apărat de preşedintele Federaţiei, George Cosac, Ilie Năstase este susţinut şi de buna sa prietenă, legendara gimnastă Nadia Comăneci. În timpul meciurilor de Fed Cup de la Mamaia, „Zeiţa de la Montreal” se afla la Cluj, acolo unde a urmărit din tribune evoluţiile premiate cu medalii ale Cătălinei Ponor, Larisei Iordache şi ale lui Marian Drăgulescu.

Chiar dacă e de acord că Ilie Năstase e responsabil pentru ceea ce a spus, Nadia Comăneci a găsit şi câteva argumente în apărarea fostului mare jucător de tenis. „Ilie este foarte patriot şi câteodată spune lucruri pe care nu le crede cu adevărat. Este doar Ilie şi va fi pentru totdeauna prietenul meu. Evident că Ilie este responsabil pentru lucrurile pe care le scoate pe gură şi cred că este important să păstrezi respectul şi să ai un comportament bun în sport. Va trebui să se descurce cu efectele acestui incident, dar va supravieţui, indiferent ce i se va întâmpla. Toată lumea îl iubeşte pe Ilie în România, tocmai pentru că este Ilie”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit publicaţiei „News and Star”.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...