spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportSimona Halep începe Turneul Campioanelor

Simona Halep începe Turneul Campioanelor

În primul său meci din competiţia din Singapore, românca va evolua contra Carolinei Garcia, jucătoare care a învins-o în finală, la Beijing.

 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial și principala favorită, va juca azi primul meci din Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore, contra franțuzoaicei Caroline Garcia (N. 8), de la ora 14,30 (ora României). După partida Halep-Garcia va avea loc și celălalt meci din prima etapă a Grupei Roșii, între Elina Svitolina (Ucraina/N. 5) și Caroline Wozniacki (Danemarca/N. 6).

Românca promite să-şi ia revanşa în faţa Carolinei Garcia după eşecul din finala de la Beijing. Sportiva din Franţa a învins-o în chiar primul ei meci ca lider mondial.

„Am fost un pic consumată emoţional, un pic obosită după ziua aceea nebună. A fost greu să mă mai concentrez, dar ea a jucat un tenis destul de solid, a jucat bine, a fost încrezătoare că poate să câştige. Eu am fost un pic mai moale, însă cred că luni va fi un meci diferit, este primul meci al turneului, nu este o finală”, a declarat Simona Halep pentru Digi Sport.

Dacă românca este singura dintre cele opt jucătoare calificată pentru a patra oară consecutiv la această competiţie, pentru sportiva din Franţa este o permieră. Garcia a profitat de retragerea britanicei Johanna Konta, accidentată la picior, şi a prins ultimul bilet pentru Singapore.

„Va fi cu siguranţă dificil să joc contra ei, dar sunt pregătită, mă simt bine fizic şi abia aştept să intru în teren”, promite Simona Halep.

Jucătoarea română este convinsă că fiecare meci de la Turneul Campioanelor va fi ca o finală, potrivit site-ului WTA.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...