sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportCoşmarul Simonei Halep reintră în ring

Coşmarul Simonei Halep reintră în ring

Americanca Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin profesionist, care a adus pe lume primul său copil în luna septembrie, își va face „foarte probabil” revenirea în activitatea competițională în luna ianuarie cu ocazia Openului Australiei, a declarat, miercuri, directorul primului turneu de Mare Șlem al anului, informează AFP.

„Ea a obținut viza, se antrenează și s-a înscris la turneu”, a explicat Craig Tiley pentru publicația Herald Sun, un cotidian din Melbourne. „Nu există nicio îndoială pentru noi că va fi pregătită pentru această competiție”, a adăugat directorul turneului referitor la campioană, care a câștigat Australian Open pentru a șaptea oară în luna ianuarie a anului trecut pe când era însărcinată.

Australianca Margaret Court deține recordul numărului de titluri la simplu câștigate în turneele de Mare Șlem (24), iar Serena Williams (36 ani), care nu a mai jucat din aprilie, se află la doar un pas de a o egala.

Câștigătoarea finalei feminine de simplu de la Australian Open va încasa 4 milioane de dolari australieni (3 milioane dolari americani), mai exact cu 300.000 dolari australieni mai mult decât anul acesta, iar premii totale vor fi cu 10 la sută mai mari decât la ediția din 2017, 55 milioane dolari australieni (42 milioane dolari).

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...