joi, martie 28, 2024
AcasăSportLPF vine în sprijinul cluburilor cu probleme financiare

LPF vine în sprijinul cluburilor cu probleme financiare

Măsură istorică luată de Liga Profesioniastă de Fotbal! Adunarea Generală a LPF a decis ca echipele care nu se pot susține în Liga I din cauza problemelor financiare și asupra cărora există riscul retragerii din competiție s primeaască banii din drepturile TV după fiecare meci şi nu în două tranşe ca restul grupărilor.

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a declarat într-o conferință de presă, că Adunarea Generală a luat această decizie pentru protejarea celorlalte cluburi. „S-a luat o decizie pentru evitarea situației prejudicierii celorlalte cluburi în cazul în care un club refuză să mai participe în competiție pe parcursul desfășurării acesteia din cauza unor probleme de natură financiară. Astfel, Adunarea Generală a decis ca atunci când există riscul retragerii din competiție, departamentul juridic să lanseze o investigație, iar apoi să se facă o propunere motivată către Adunarea Generală. Atunci Adunarea Generală poate decide ca în cazul acelui club banii din drepturile TV să nu mai fie plătiți în 2 tranşe, ci după disputarea fiecărui joc. Asta pentru că un meci reprezintă 102.600 de euro, iar acest prejudiciu ar fi suportat de către toate cele 14 cluburi prin diminuarea valorii drepturilor TV aferente sezonului respectiv”, a declarat Justin Ştefan.

În cadrul şedinţei de miercuri de la LPF s-a modificat contractul privind încasarea drepturilor TV astfel încât deținătorul să achite către LPF rata a doua în două tranşe. „Există o modificare privind încasarea drepturilor TV. Până acum LPF încasa de la deținător în două tranşe. Această modificare în contractul cu deţinătorul media menţionează că rata a doua se împarte în două, adică o parte în ianuarie şi o parte după terminarea sezonului regulat (n.r. martie). Asta şi datorită modificărilor TVA-ului”, a afirmat Ionuţ Calancia, directorul economic al LPF.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...