duminică, iulie 6, 2025
AcasăSportCornel Şfaiţer: "Băieţii au puterea de a câştiga la Giurgiu!"

Cornel Şfaiţer: “Băieţii au puterea de a câştiga la Giurgiu!”

Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani a declarat că echipa pregătită de Costel Enache are forţa de a câştiga meciul de vineri din runda a XII-a a Ligii I cu Astra Giurgiu.

Oficialul grupării locale susţine că în ciuda celor două eşecuri cu Chiajna şi FCSB, ambele pierdute cu scorul de 3-0, atmosfera în vestiar este bună, iar jucătorii sunt decişi să facă un meci mare la Giurgiu şi să treacă peste cele două înfrângeri.

Jucătorii sunt conştienţi de importantţa mecului cu Giurgiu. Am mare încredere că vom reuşi un rezultat bun vineri pe terenul Astre. Dacă la Chiajna am pierdut fără drept de apel cu 3-0 meciul cu Concordia, în schimb înfrângerea cu 3-0 suferită cu FCSB mi se pare total nedreaptă. După aspetcul jocului chiar nu meritam să pierdem cu FCSB. A fost acel gol din off-side după care totul s-a năruit. Sunt convins că dacă am fi intrat la cabine cu 0-0 altul ar fi foist rezultatul şi jocul în repriza a doua. E o înfrângere care doare, însă nu avem timp să ne plângem. Trebuie să strângem rândurile şi să ne întoarcem de la Giurgiu cu punct sau puncte”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Înaintea jocului de vineri de la Giurgiu, FC Botoşani coupă lopcul 4 cu 35 de puncte. Cu un rezultat pozitiv în acest meci, botoşănenii ar ierna pe loc de play-off şi ar da asaltul final în primăvară pentru a accede în premieră în play-off-ul Ligii I.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
28.7 ° C
28.8 °
26.6 °
43 %
1kmh
57 %
D
33 °
lun
36 °
mar
36 °
mie
31 °
J
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...