Anglia face scor cu Panama

0

Selecţionata Angliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, ieri, după ce a surclasat reprezentativa statului Panama cu scorul de 6-1 (5-0), în Grupa G. Golurile învingătorilor au fost marcate de Stones (minutele 8 şi 40), Kane (minutele 22 – pen., 45 – pen., şi 62) şi Lingard (minutul 36). Pentru Panama a înscris Baloy, în minutul 78. Acesta este primul gol al panamezilor la un turneu final al Cupa Mondială. Primul penalty a fost acordat pentru un fault al lui Escobar la Lingard, iar al doilea pentru o intervenţie a lui Godoy la Kane.

În primul meci al etapei din Grupa G, Belgia a învins, sâmbătă, cu scorul de 5-2 echipa Tunisiei.

În prima etapă, Belgia a învins Panama cu 3-0 şi Anglia s-a impus cu 2-1 în faţa Tunisiei. Belgia şi Anglia conduc în clasamentul grupei, cu câte şase puncte, iar pe locurile trei şi patru se află Tunisia şi Panama, care n-au obţinut niciun punct.

Ultima etapă a Grupei G programează, la 28 iunie, partidele Anglia – Belgia şi Panama – Tunisia.

+0 -0
se încarcă...