spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportVespazian Colban a revenit la FC Botoșani!

Vespazian Colban a revenit la FC Botoșani!

Fostul idol de pe „Municipal”, Vespazian Colban s-a reîntors acasă. „Colbinho”, unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei, a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate cu FC Botoșani și va fi antrenorul principal al formației satelit a echipei care evolueză în seria I a Ligii a III-a, înlocuindu-l în funcție pe Daniel Stoica.  

„Colbinho” îl va avea secund pe Cătălin Chirilă în timp ce antrenor cu portarii va fi Vasile Prisacă iar preparator fizic pe Adrian Levițchi.

„Totdeauna mi-am dorit să revin aici, a fost visul meu. A fost acel moment în care ca fotbalist am plecat de aici și mi-am dorit să revin, lucru care s-a întâmplat. După ce am agățat ghetele în cui, odată cu meseria de antrenor pe care am îmbrățișat-o am spus că îmi doresc să antrenez FC Botoșani. Sunt bucuros, fericit, recunosc că mi-am dort enorm de mult să revin aici ca antrenor. Mi-am așteptat momentul și când a venit am răspuns pozitiv fără să țin cont de latura financiară sau de alte probleme. Vreau să-i mulțumesc și domnului Victor Mihalachi că nu mi-a pus probleme. Am reziliat de comun acord contractul cu Sănătatea Darabani, fără nicio pretenție financiară, chiar dacă eram plătit până la finalul anului și îi mulțumesc pe această cale”, a declarat Vespazian Colban.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...