duminică, iulie 6, 2025
AcasăSportCiprian Deac: „Mă bucur că am reușit să câștigăm!”

Ciprian Deac: „Mă bucur că am reușit să câștigăm!”

Ciprian Deac, autorul golului care a decis soarta celor tre puncte în duelul din Gruia dintre CFR Cluj și FC Botoșani, scor 1-0, a declarat la finalul partidei că ete fericit pentru cele trei puncte.

Decarul ardelenilor a recunsocut că se aștepta ca jocul să nu fie la înălțime având în vedere că echipa sa nu a putut să se antrenze din cauza problemelor de coronavirus cu care s-a confruntat.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm. A fost o săptămână foarte grea. Mă bucur că am câștigat pentru saff-ul tehnic. Ați văzut un CFR Cluj care nu a dat șanse adversarilor. Da am făcut un apel la unitate după gol. Am avut o săptămână foarte grea. Nu țin minte să am o săptămână în care să dorm trei-patru ore. Din fericire mă bucur că am scăpat foarte mulți, dar nu toți. A fost un stress foarte mare. A fost foarte greu fizic. Nu ne-am antrenat. Am fost pe drum. Joi spre vineri am condus toată noaptea. Când vedeam salvările că pleacă o dată sau la două ore a fost foarte greu. A fost greu departe de familii. Sincer când am ajuns la Mogoșoaia și am auzit de Adi Păun ne făceam griji pentru familiile noastre. Urmează cu FCSB, nu ne-am antrenat. Dacă nu credeam în câștigarea titlului, nu mai alergam ca nebunii și nu ne dăruiam”, a declarat Ciprian Deac.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.7 ° C
18.8 °
15.5 °
86 %
1.6kmh
3 %
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °
J
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...