duminică, martie 26, 2023
AcasăSportArădenii vin pe „Municipal” deciși să obțină punct sau puncte!

Arădenii vin pe „Municipal” deciși să obțină punct sau puncte!

Laszlo Balint, antrenorul principal al formației UTA Arad, a declarat înaintea partidei pe care elevii săi o vor susține astăzi de la ora 19:00 în Moldova cu FC Botoșani, că este foarte important ca aceștia să reușească să dea greutate victoriei pe care au obținut-o runda trecută cu Chindia Târgoviște.

„Ne așteaptă o deplasare dificilă din toate punctele de vedere, dar mergem încrezători. Știm că jucăm împotriva unui adversar foarte bun care are în componență jucători de calitate în special în compartimentul ofensiv, jucători capabili să facă diferența. Am analizat un pic statistica lor și Keyta este jucătorul cel mai eficient în ultima treime în ceea ce privește driblingurile, pătrunderile, e foarte periculos unu la unu. Bineînțeles și Ongenda, care, la fel, este un jucător capabil să dezechilibreze dar nu numai. Este clar, nu degeaba au ajuns unde au ajuns sezonul trecut și nu degeaba au reprezentat România în competițiile europene. Este o echipă agresivă, o echipă care își pune adversarul mai mereu sub presiune. Îi respectăm, dar nu ne este teamă de absolut niciun adversar din această competiție a primei ligi. Cunoaștem foarte bine punctele lor forte, dar e clar că au și anumite vulnerabilități de care vom încerca să profităm”, a declarat Laszlo Balint, antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Partida FC Botoșani – UTA Arad, meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii 1 va avea loc astăzi de la ora 19:00, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
9.5 ° C
9.6 °
7.8 °
65 %
1.7kmh
7 %
Dum
10 °
lun
16 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Înconjurată de angajații entuziaști, președinta CJ arată ce a făcut ea cu mânuțele alea două.

EDITORIAL

Cunoscuta lozincă postdecembristă „Cu televizorul ați mințit poporul!” mi-a produs o mare dilemă chiar de la apariția ei. Cine sunt vinovații? Cei din spatele...

EPIGRAMA ZILEI

Amicul meu, nu-i brașovean De-aceea să-nțeleg, mi-e greu De ce docil, ca un răcan, La poala ... Tâmpei, stă  mereu! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...