spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportSezon încheiat cu o înfrângere de FC Botoșani: „Mi-e ciudă de mor!”

Sezon încheiat cu o înfrângere de FC Botoșani: „Mi-e ciudă de mor!”

FC Botoșani nu a reușit să se impună la Sfântu Gheorghe în disputa din ultima etapă cu Sepsi OSK.

Cu toate că victoria era singura variantă pentru a termina pe locul 5 acest play-off, al doilea consecutiv din istoria clubului, echipa lui Marius Croitoru a cedat la limită disputa de pe terenul formației lui Leo Grozavu, scor 1-0. Istoria partidei, una care a fost sub semnul echilibrului, a fost scrisă în minutul 90, golul victoriei fiind marcat de Safranko. În prelungiri, FC Botoșani a marcat prin Camara, golul fiind însă anulat pe motiv de off-side.

„Mi-e ciudă de mor că am luat bătaie. Sunt mândru însă de tot ce am realizat, de faptul că am terminat în primele 6 din România pentru al doilea an consecutiv.  Am reușit să facem mai multe puncte în play-off decât anul trecut în condițiile în care față de celelalte echipe noi am pierdut jucători. De doi ani de zile vindem ce avem mai bun și tot în play-off suntem”, a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani.

În urma parcursului din acest play-off, gruparea locală a terminat pe locul 6 cu 31 de puncte, la două puncte de Academica Clinceni (33 pct.) care s-a clasat pe locul 5.

După cum bine știți, campioana acestui sezon este CFR Cluj (54 pct.), locul 2 fiind ocupat de FCSB (45 pct), Universitatea completând podiumul (41 pct). Pe locul 4 a terminat Sepsi OSK (40 pct.).

Rezultate ultima etapă play-off Liga 1
CFR Cluj – FCSB 2-0
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 0-0
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani 1-0

Clasament play-off Liga 1
1 CFR Cluj – 54 pct
2 FCSB- 45 pct. *
3 Universitatea – 41 pct
4 Sepsi OSK – 40 pct. *
5 Academica – 33 pct
6 FC Botoșani – 21 pct.
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...