spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăSportMișcări de trupe la FC Botoșani

Mișcări de trupe la FC Botoșani

FC Botoșani a anunțat pe pagina oficială de facebook a clubului transferul mijlocașului George Gligor.

În vârstă de 18 ani, format de CFR Cluj, vine la FC Botoşani după ce sezonul trecut a evoluat pentru Minerul Ocna Dej, semnând un contract pe durata a două sezoane cu gruparea locală. La FC Botoșani, Gligor va evolua purtând tricoul cu numărul 70.

În schimb, gruparea locală s-a despărțit de doi jucători. Primul dintre aceștia este Cătălin Golofca, suceveanul părăsind echipa după cea de-a treia sa perioadă petrecută pe „Municipal”, în care a evoluat în 8 partide. În vârstă de 33 de ani, Golofca a semnat cu formația de liga secundă, Chindia Târgoviște, urmând a lupta pentru promovarea în SuperLigă.

Al doilea fotbalist la care Marius Croitoru a renunțat este portarul Răzvan Began. Sosit chiar în această perioadă de mercato pe „Municipal”, goalkeeperul în vârstă de 26 de ani, care a evoluat în remiza obținută în urmă cu două etape contra celor de la Petrolul Ploiești, a semnat cu Dinamo București.

Următorul meci al FC Botoșani în SuperLigă va avea loc sâmbătă, 5 august, de la ora 18:30 pe „Municipal” cu FCU 1948, partida urmând a conta pentru runda a patra a acestei ediții de campionat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...