sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăSportEduard Florescu, 100 de meciuri în prima ligă

Eduard Florescu, 100 de meciuri în prima ligă

Meciul de ieri de pe „Municipal” cu FCU 1948, scor 0-1, a fost al 100-lea pentru Eduard Florescu pe prima scenă fotbalistică a țării.

Înaintea duelului, mijlocașul botoșănean a primit un tricou cu numărul 100 de la team-managerul echipei, Mihai Roman, fiind aplaudat la scenă deschisă de fanii de pe „Municipal”.

Premergător duelului, Eduard Florescu a oferit un interviu pentru „Buletinul Informativ”, revista realizată de cei de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), în care a vorbit despre drama trăită recent și de obiectivele pe care și le-a propus în acest campionat.

„Din punct de vedere mental sunt OK acum. Am trecut cu greu peste acea dramă, dar știu că nu trebuie să ne oprim, că viața merge înainte și că trebuie să ținem capul sus. Am dedicat golul marcat în Giulești băiatului meu care nu mai este printre noi, și așa voi face și în viitor. Îi voi dedica toate realizările mele pentru că simt că acolo Sus, unde e acum, se va bucura foarte tare… Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri și să le joc foarte bine. Să dau cât mai multe pase de gol și goluri ca să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivul”, a declarat Eduard Florescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.8 ° C
18.8 °
15.5 °
65 %
6.3kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...