luni, mai 13, 2024
AcasăSportIftime vede FC Botoșani peste Dinamo: „Suntem mai valoroși, mai maturi, mai...

Iftime vede FC Botoșani peste Dinamo: „Suntem mai valoroși, mai maturi, mai buni”

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, a declarat că din punctul său de vedere „roș-alb-albaștrii” sunt ca valoare peste Dinamo, echipă pe care botoșănenii o vor întâlni luni de la ora 20:30 pe „Arcul de Triumf” într-un meci contând pentru runda a V-a din SuperLigă.

„Dinamo are niște probleme, dar am văzut ambiție. Botoșaniul are pretenții mai mari decât Dinamo, având în vedere evoluțiile din ultimii ani. Trebuie să fim mai sus. Nu vorbim de evitarea retrogradării nici la Botoșani, nici la Dinamo. Au fost doar patru etape, e devreme. Cu două-trei victorii la rând, poți ajunge imediat în primele opt. Luni, vom lupta cu ambiție, suntem mai valoroși, mai maturi, mai buni decât Dinamo, dar acum, să vedem la meci”, a declarat Valeriu Iftime.

FC Botoșani și Dinamo închid clasamentul în SuperLigă fiind înaintea duelului direct de pe „Arcul de Triumf” pe locurile 15 și 16, locuri direct retrogradabile, cu două respectiv un punct.

Dinamo – FC Botoșani va avea loc luni de la ora 20:30, confruntarea urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
46 %
3.7kmh
61 %
lun
15 °
mar
13 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...