spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăSportCampionatul Național de Minifotbal al Serviciilor Publice de Ambulanță din România și-a...

Campionatul Național de Minifotbal al Serviciilor Publice de Ambulanță din România și-a desemnat sfertfinalistele (VIDEO + FOTO)

După disputarea tuturor partidelor din faza grupelor, Campionatul Național de Minifotbal al Serviciilor Publice de Ambulanță din România și-a desemnat sfertfinalistele.

Cu toate că a fost lider în Grupa D după primele două partide din grupă, Ambulanța Botoșani a ratat calificarea în fazele superioare ale competiției, cedând în ultimul meci în fața colegilor din Maramureș cu 4-0. În primele două meciuri echipa noastră i-a învins pe cei de la Galați cu 2-0, după care a remizat cu Bistrița Năsăud, scor 2-2, fiind egalați în al doilea mitan după ce la pauză au condus cu 2-1.

Cu 4 puncte acumulate, Botoșani a terminat pe locul 3 în grupă, după Galați și Maramureș, ambele trecând mai departe cu câte șase puncte.

Pe lângă cele două formații de care am amintit, în sferturile de finală vor merge Dâmbovița și Timiș din Grupa A, Cluj și Iași din Grupa B și Alba și București & Ilfov din Grupa C.

Întrecerea, găzduită de „Complexul Junior Arena” din municipiu, organizată de Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani împreună cu Sindicatul Național al Serviciilor Județene de Ambulanță din România, la care „Monitorul de Botoșani” este partener media, se va desfășura până pe 23 septembrie.

La acest eveniment participă cele mai bune 16 echipe din țară, acestea reprezentând Botoșani, București, Giurgiu, Sibiu, Cluj, Timiș, Bistrița Năsăud, Galați, Vaslui, Iași, Vrancea, Alba Iulia, Dâmbovița, Arad, Harghita și Maramureș. Cele 16 echipe au fost împărțite în patru grupe de câte patru echipe. În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în faza sferturilor, finalele fiind programate vineri, 23 septembrie (n.r. finala pentru locurile 3-4 de la ora 12.00, urmată de la ora 13 de finala pentru locurile 1-2). Evenimentul de la Botoșani se va încheia cu festivitatea de premiere care va avea loc vineri, 23 septembrie, de la ora 14:00.

Lotul SJA Botoșani

Lotul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani este alcătuit din managerul SJA, Eduard Gurău, asistenții Irinel Cobuz, Tiberiu Roman, Alin Toma (cpt.), Virgil Noroc și ambulanțierii Ovidiu Caia, Cristinel Bucșă, Daniel Amarandei, Ionuț Ungueanu, Marius Sănduleanu, Ciprian Sănduleanu, Claudiu Panțîru și George Stoleru. De pregătirea celor de la SJA Botoșani s-au pregătit pentru această competiție tandemul format din foștii jucători ai FC Botoșani, Augustin Ivașcă și Adrian Apetria.

Componența Grupelor la CN de
Grupa A: Timiș, Arad, Harghita, Dâmbovița
Grupa B: Cluj, Vaslui, Vrancea, Iași
Grupa C: București & Ilfov, Giurgiu, Alba, Sibiu
Grupa D: Botoșani, Maramureș, Galați, Bistița

Meciuri de clasament (locurile 9-16)
ora 09:00 Giurgiu – Hargita
ora10:00 Arad – Sibiu
ora 11:00 Vrancea – Bistița Năsăud
ora 12:00 Botoșani – Vaslui

Program Sferturi de finală
Joi, 21 septembrie
ora 09:00 Dâmbovița – Sibiu
ora 10:00 Alba – Timiș
ora 11:00 Cluj – Maramureș
ora 12:00 Galați – Iași

Semifinale
ora 15:00 Dâmbovița/ Sibiu vs Cluj/Maramureș
ora 16:00 Alba/Timiș vs Galați/Iași

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...