vineri, mai 17, 2024
AcasăSportVictor Dican: „Am făcut istorie, 20 de etape fără victorie”

Victor Dican: „Am făcut istorie, 20 de etape fără victorie”

Victor Dican, căpitanul FC Botoșani, a răbufnit după ce echipa a ajuns la cel de-al 20-lea meci fără victorie în campionat

„Pot doar să spun că îmi e rușine. Am ajuns în vestiar și m-am uitat în ochii celor care lucrează aici. Sunt supărați. Îi facem să sufere. Nu am cuvinte. Îmi e rușine. Am avut toți sprijin și din partea conducerii. A venie Valeriu Iftimie ieri și ne-a încurajat. Am avut discuții, ședințe și fotbal zero. Mi s-a părut că în prima repriză am dominat. Diferența a fost că Politic a avut un șut și a dat-o la vinclu. Noi ne plimbam prin careu. E neputință. Prea o dăm în neîncredere, în teren, în antrenor. Acesta ne este nivelul. Nu mai este cu blocaj mental. Viața e grea și trebuie să fim puternici. Am făcut istorie, 20 de etape fără victorie. Toți suntem vinovați, cu mine în față. Anul trecut am avut grup. L-am avut pe Sebi Mailat, care ne-a dat goluri când a trebuit. Nu mai suntem un grup. Nu mai jucăm ca echipă. Se vede. Nu este întâmplător ce se întâmplă. Nu pot să spun că renunț. Poate sunt nebun. Tata mi-a zis o vorbă: trebuie să lupți de trei ori ca să primești o dată. Poate eu trebuie să lupt de 21 de ori. Trebuie luate niște decizii și să ne asumăm toți. Oamenii de aici suferă. Poate noi ne găsim echipe, dar ei ce fac?”, a declarat Victor Dican la flash-interviurile de după FC Botoșani – Dinamo 0-2.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
18.2 ° C
18.8 °
17.1 °
47 %
6.3kmh
29 %
vin
18 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...