spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăSportPronosticurile Zilei: Continuăm pe linia profitului cu o „dublă” din Champions League

Pronosticurile Zilei: Continuăm pe linia profitului cu o „dublă” din Champions League

Miercuri, 6 martie 2024, „Monitorul de Botoșani” vă propune în rubrica „Pronosticurile Zilei”, dedicată în special pariorilor, două variante de profit.

Cele două variante de ieri în cota 2.40 au fost câștigătoare. Astfel am bifat al doilea „verde” consecutiv.

După cum v-am informat, în urma unei analize amănunțite, vom extrage zilnic cele mai „safe” variante de profit, mizând pe favoriți, dar și pe spectacol. Combinate pe același bilet, cele două selecții pe care vi le propunem astăzi au cota totală de 2.19. Astăzi ne vom îndrepta atenția tot către fotbalul Champions League.

La Madrid, Real va primi vizita celor de la RB Leipzig într-un meci care se anunță a fi fără istoric. „Galacticii” s-au impus în tur în Germania fără să forțeze cu scorul de 1-0, iar returul de pe „Bernabeu” se anunță a fi o simplă formalitate în drumul spre sferturile UCL.

Calificată în proporție de 99% în următorul act al competiției după victoria din tur din Danemarca, scor 3-1, Manchester City promite spectacol și pe „Etihad” în returul cu FC Copenhaga, iar noi vom paria în consecință.

Pronosticurile Zilei

Real Madrid – RB Leipzig, 1 – cota 1.57 (1-1)
Manchester City – FC Copenhaga, peste 2.5 goluri – cota 1.40 (3-1)

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...