spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăInternaționalPetrecăreţi italieni spulberaţi de o maşină

Petrecăreţi italieni spulberaţi de o maşină

31 de persoane, printre care şi copii, au fost rănite în noaptea de joi spre vineri pe insula italiană Sardinia după ce un bărbat a intrat cu maşina sa în participanţii la un festival local, relatează Agerpres.

Automobilul, un model Fiat Panda, a intrat în mulţimea ce participa la un festival religios local din satul Nule, situat în centrul Sardiniei, ieri în jurul orei locale 1:00, conform ziarului Unione Sarda. Potrivit publicaţiei citate, se pare că şoferul a pierdut controlul asupra vehiculului din cauză că a adormit după ce consumase „un pahar în plus”.

Imediat după incident, mulţimea furioasă l-a luat la bătaie pe şofer. Acesta se află în spital şi ar putea fi arestat de îndată ce starea sa de sănătate se ameliorează.

În luna martie, Italia a adoptat o legislaţie mai dură cu privire la şofatul sub influenţa alcoolului. Astfel, conducătorii auto aflaţi în stare de ebrietate pot primi pedepse de până la 18 ani de închisoare dacă ei cauzează un accident mortal şi de cel mult şapte ani dacă provoacă răni grave altor persoane.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...