vineri, iulie 11, 2025
AcasăInternaționalKremlinul nu comentează aderarea Transnistriei la Rusia

Kremlinul nu comentează aderarea Transnistriei la Rusia

Administraţia Prezidenţială de la Moscova nu comentează iniţiativa liderului regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, privind aderarea regiunii transnistrene la Federaţia Rusă, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a explicat că nu comentează acest aspect întrucât nu deţine informaţii cu privire la bazele decretului semnat de liderul separatist de la Tiraspol, potrivit Unimedia.

Joi, liderul regimului separatiste de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a referendumului din 2006, în cadrul căruia 97% dintre participanţii la scrutin au votat pentru independenţa regiunii şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă.

La mai bine de 10 ani de la referendumul din 2006, în care majoritatea participanţilor s-au pronunţat pentru independenţa regiunii secesioniste şi aderarea la Rusia, liderul de la Tiraspol a decis legiferarea plebiscitului şi punerea în aplicare a rezultatelor acestuia.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...