luni, iunie 16, 2025
AcasăEconomicOvidiu Portariuc nu mai este şeful Loteriei

Ovidiu Portariuc nu mai este şeful Loteriei

Directorul general al Companiei Naţionale Loteria Română, Ovidiu Portariuc, a demisionat, astăzi, din funcţie, mandatul fiind depus în faţa membrilor Consiliului de Administraţie al companiei.

Din motive strict personale, nu mai pot continua în această poziţie”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Potrivit acestuia, mandatul său, încredinţat în 2017, a fost unul provizoriu şi a avut ca scop „stabilizarea economico-financiară a companiei Loteria Română şi implementarea unui nou sistem loteristic”. „Ambele obiective au fost atinse. Am terminat anul 2018 cu un profit în creştere cu 40% faţă de anul 2017, aducând un plus de zece milioane de euro la bugetul de stat”, a afirmat Portariuc.

Săptămâna trecut, Guvernul a abrogat prin ordonanţă de urgenţă, prevederea legală care interzice privatizarea Companiei Naţionale Loteria Română. Măsura a fost luată pentru a putea transfera compania Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). „Acţiunile nominative ale Loteriei Române sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român”, este prevederea care a fost abrogată din OUG nr. 159/1999 privind înfiinţarea companiei.„Pentru a se crea posibilitatea ca, la momentul înfiinţării unor fonduri suverane, la capitalul social al acestora să poată fi aportate acţiunile deţinute de statul roman la CN Loteria Română SA, este necesară o intervenţie legislativă la nivel primar”, se arată în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă.

Solicitat atunci să-şi spună un punct de vedere, Ovidiu Portariuc a refuzat.

El a fost numit la conducerea Loteriei Române în octombrie 2017.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
26.2 ° C
26.6 °
25.5 °
43 %
3.5kmh
54 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...