Trei maşini au fost avariate ieri, din cauza unui şofer neatent. S-a întâmplat ieri pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, când un şofer în vârstă de 29 de ani conducea un autoturism, însă nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de maşina care rula în faţa lui şi s-a izbit în ea. Din cauza impactului însă, cel de-al doilea vehicul a fost proiectat într-un alt autoturism oprit la semafor.
În urma coliziunii în lanţ au rezultat doar pagube materiale, însă echipajul de poliţie ajuns la locul accidentului a descoperit că tânărul neatent avea autoturismul neînmatriculat, autorizaţia de circulaţie provizorie a maşinii fiind expirată de luna trecută. Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Acuzat de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, şoferul neatent va fi anchetat penal.