vineri, iulie 11, 2025
AcasăEconomicCFR a lungit trenurile Suceava/Botoșani - București

CFR a lungit trenurile Suceava/Botoșani – București

Presiunea pusă pe conducătorii politici, care a culminat cu protestul de la 24 ianuarie, când, la Iași, președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au fost huiduiți, pentru că nu au făcut nimic să scoată Moldova din izolare începe să dea roade. E drept, sunt încă mici, dar sunt.

Astfel, CFR Călători a anunțat că a dublat compunerea anumitor trenuri spre județele Moldovei, „pentru adaptarea capacităţii de transport la cerinţele în creştere de trafic şi pentru a îmbunătăţi condiţiile la bordul vagoanelor”, încercând să utilizeze la „maximum parcul limitat pe care îl are deocamdată la dispoziţie”.

Numai pentru trenurile care leagă principalele oraşe din Bucovina, Moldova şi Galaţi/Brăila, cu Bucureştiul, numărul de locuri a fost mărit chiar şi la 230%.

Pentru 10 din trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoşani) şi Iaşi de Bucureşti în intervalul orar 6:00-24:00, ieri, s-au adăugat încă 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creştere medie a capacităţii de transport la 154% faţă de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2.500 la 4.000, la care se adaugă şi locurile din vagoanele de dormit şi cuşetă.

Compunerea trenurilor s-a făcut în funcţie de volumul estimat de călători. În eventualitatea că această cerere va varia, vom adapta corespunzător şi lungimea trenurilor. Vă rugăm urmăriţi situaţia pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete”, a informat compania.

Manifestările cu ocazia Micii Uniri de la Iași au prilejuit moldovenilor să-și strige oful cel mare: lipsa infrastructurii și faptul că nimeni, nici fosta putere și nici actuala nu au făcut nimic pentru a scoate Moldova din izolare. Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au fost primiți cu huiduieli, ieșenii fiind nemulțumiți că au fost mințiți: „Vrem autostradă” și „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”.

Bannerele afișate de ieșeni, membri ai asociațiilor „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” și „Reset”, aminteau de mult așteptata Autostrada „Unirii, Iași – Târgu Mureș”, în privința căreia se bate pasul pe loc: „Moldova nu vrea să fie periferia ignorantă a României”, „Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii… tot fără autostradă”, „Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii cum trăiesc în sărăcie”, „FACEŢI drumuri şi spitale, TĂIAŢI pensiile special”, „Aţi intrat în horă, marcaţi banu’ pentru Moldova”, „Aţi venit la circ, vă dăm noi pâinea” sau „Centralismul sărăceşte Moldova”.

La presiunea maselor, cei doi politicieni și-au schimbat discursul și au promis realizarea Autostrăzii „Unirii”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...