spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăPrima PaginăAlin Alexuc: „Vă mulțumesc pentru încurajările primite”

Alin Alexuc: „Vă mulțumesc pentru încurajările primite”

Botoșăneanul Alin Alexuc a trecut foarte repede peste euforia aurului european.

După ce a cucerit în premieră titlul de campion european, Alin Alexuc a avut parte de o primire specială la revenirea în ţară. Botoșăneanul nu are însă timp pentru a „savura” din plin titlul european având în vedere că în perioada imediat următoare va lupta pentru calificarea la Tokyo!

„Mi-am dorit foarte mult să aud imnul la un campionat European sau mondial. Iată că mi s-a îndeplinit acest vis”, a spus Alin Alexuc la sosirea în țară.

Luptătorul de greco-romane a schimbat categoria şi a obţinut la Roma cea mai importantă performanţă din carieră, triumfând printre gladiatori.

În finală, sportivul descoperit de Ioan Asaftei, care a descoperit tainele luptelor greco-romane la CS Botoșani, l-a învins în stil de mare campion pe georgianului Levan Arabuli cu scorul de 6-1!

 

Pentru luptătorul botoșănean aceasta este cea de-a treia medalie consecutivă la Campionatele Europene de seniori după cele două de bronz cucerite la edițiile care au avut loc în 2018 și 2019.

„Un aur muncit, o medalie meritată, o medalie a mea, a luptătorilor români, a românilor din întreaga lume! Vă mulțumesc pentru încurajările primite. Au fost plusul de care am avut nevoie să ajung să-mi aud imnul mult iubit în Roma, printre gladiatori!”, a scris Alin Alexuc pe rețeaua de socializare facebook.

Titlul european la lupte îl motivează şi mai mult pe Alexuc pentru Jocurile Olimpice, competiție la care a fost prezent în 2012 și 2016.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...