Fără a avea pretenția de a fi specialist în ale învățământului voi încerca astăzi să despic în câteva șuvițe acest fir răsdespicat, răsucit și înnodat de fiecare „Abramburic” care s-a aflat vremelnic la cârma ministerului de profil. Minister aflat pe post de Cenușăreasă în cadrul guvernelor postdecembriste că deh!, aici nu sunt grămezi de bani ca la Dezvoltare sau la Transporturi. Faptul că cele două licee de prestigiu din municipiul reședință de județ, respectiv „Mihai Eminescu” și „A.T. Laurian” s-au situat pe primele locuri în ceea ce privește promovabilitatea la bacalaureat nu cred că miră pe nimeni din două motive, ordinea lor stabiliți-o dumneavoastră după cum considerați: nu orice elev alege să urmeze cursurile acestor colegii și, la fel, nu orice profesor este capabil să șlefuiască și să amplifice zestrea intelectuală nativă sau dobândită în gimnaziu a acestor elevi. Ceea ce m-a frapat la aflarea rezultatelor a fost mediatizata contraperformanță a Școlii de Cooperație unde nici un elev nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Sunt convins că multă lume a gândit în prima secundă că acolo, la acea școală, sunt elevi și profesori foarte slabi, că acolo orice se face, numai carte, nu! Ei bine, dacă privim în profunzime o să realizăm că părerea noastră este la fel de obtuză ca și a „ambramburicilor” care s-au perindat pe la șefia ministerului de profil, adică nu suntem în stare să vedem copacii din cauza pădurii. În fond, ce este bacalaureatul? Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, bacalaureatul este un examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la facultate. Cu siguranță, elevii care au optat pentru a urma cursurile Școlii de Cooperație nu s-au gândit nicio clipă că locul lor de muncă va fi Silicon Valley, NASA sau nu știu care institut de cercetare. Nu! Ei s-au înscris la aceste cursuri din dorința de a se pregăti cât mai temeinic pentru o meserie practică, acum în perioada în care fiecare părinte dorește ca progenitura lui să urmeze facultate, master și doctorat. Indiferent cât costă, copilul trebuie să aibă patalamale la mână chiar dacă, după rezultatele ultimelor studii, doar unul din trei absolvenți de facultate activează în domeniul pentru care s-a burdușit cu cartoane universitare plătite de cele mai multe ori, extrașcolar, cu bani grei. Din păcate, oferta Scolii de Cooperație a rămas țintuită la nivelul anilor 80, noile joburi apărute pe piața muncii din România neregăsindu-se în evantaiul de meserii care se învață acolo. Ba mai mult, puținii meseriași buni iau calea Occidentului aspect care se transformă într-un sport extrem pentru românașul nostru care are nevoie la un moment dat de un instalator sau de un tâmplar priceput, de exemplu. Ca să nu mai spun că a găsi pe site-urile de profil un coșar, un zidar sau un parchetar bun este exact ca la loterie, doar șase din 49 sunt disponibili, iar în ceea ce privește calitatea lucrării și suma, prima este asimptotică spre zero iar a doua spre infinit! Asta ca să folosim niște termeni utilizați la proba de analiză matematică din cadrul examenului de bacalaureat. Ar trebui să înțeleagă orice părinte că decât să aibă în casă un dezavantajat intelectual (ca să folosesc niște termeni mult mai puțin supărători decât clasicul … „prost”) dar cu diplomă de la nu știu ce facultate fantomă, mult mai potrivit ar fi un bun meseriaș, un priceput în ale practicilor uzuale și necesare. Respectul celorlalți nu-l primești datorită cartonului cu antetul universitar ci numai și numai priceperii într-un anumit domeniu. De aceea nu consider cu nimic mai prejos unui licențiat, un meseriaș tobă de pricepere. Din păcate, învățământul nostru nu are nicidecum capacitatea de a dirija elevii spre ceea ce ar putea face bine și foarte bine. Pentru că în orice copil există sămânța geniului, marea artă a părinților și a dascălilor constând în depistarea domeniului în care acesta ar putea face performanță. Cu regret constatăm că la noi meseria încă se fură, nu se învață, programa de învățământ fiind total divergentă față de necesitățile și profilul meseriei alese de către elev. Că degeaba încearcă proful să-i bage în cap elevului formule sau clișee ce nu îl vor ajuta niciodată în activitatea sa. Nu cred că un zidar de exemplu, va construi un perete mai drept și mai rezistent dacă poate să rezolve o ecuație de gradul doi sau dacă știe formula chimică a acidului sulfuric. Revenind la pomenita Școală de Cooperație, aceasta încă poartă un nume anacronic, total nepotrivit pentru vremurile de azi. Școală de meserii, de aptitudini speciale, de calificare, orice merge numai acest „de cooperație”, nu! În aceste condiții de „înghețare” în timp a amintitei unități de învățământ, includerea ei în tot felul de clasamente negative în ceea ce privește bacalaureatul mi se pare un fel de căutare cu lumânarea nu a senzaționalului ci a grotescului, a ridicolului și a absurdului. Având mare, mare nevoie de meseriași e limpede că avem o la fel de mare nevoie și de școli care să îi pregătească. Drept urmare, bacalaureatul la aceste unități școlare se potrivește exact ca nuca în perete! Că dacă fost construit de un zidar nepriceput, nu se sparge nuca ci peretele!
Bacalaureatul și nuca în perete – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
E chiar așa greu să fim mai buni decât ei? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...
Editorial
Țara în care fusta e încă prea scurtă – Anamaria IONEL, editor
După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....
Editorial
Mai există speranță… – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum ceva vreme, aflat prin oraș, m-am intersectat cu Dan Doboș. Dan Doboș rapsodul; țin să fac această precizare deoarece vreau să atrag atenția...
Editorial
Voința politică – Dumitru MONACU, scriitor
Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...
Editorial
Pe cine să credem – Virgil COSMA, jurnalist
Dacă în primii zece ani de după Revoluție presa a fost unul dintre principalele motoare ale profundelor schimbări sociale din România, de la o...
Editorial
Mătușa Maria, pâinea și circul – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...
Editorial
Picătura de la pensii – Dumitru MONACU, scriitor
Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...
Editorial
România educată, faza pe improvizații – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...
Editorial
Desființați Eurovision-ul! -Dumitru MONACU, scriitor
O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...
Editorial
Ăștia chiar nu-și dau seama cât sunt de penibili? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...
Editorial
Cine, ce și cât plătește – Virgil COSMA, jurnalist
Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...
Editorial
Politica ONG-urilor – Dumitru MONACU, scriitor
Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...
Editorial
La treabă, domnilor inventatori! – Dumitru MONACU, scriitor
Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...
Editorial
Buzz House – o mizerie ipocrită – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...
Editorial
Un nou omagiu Poetului… – Lucia OLARU NENATI, scriitor
…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...
Editorial
Măsura corectă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...
Botoșani
cer senin
26.5
°
C
26.6
°
24.3
°
26 %
4.5kmh
3 %
Dum
26
°
lun
19
°
mar
20
°
mie
18
°
joi
22
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.
EDITORIAL
România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...
EPIGRAMA ZILEI
Frumoasă foc la trup și chip
Ea sta cu fundul pe nisip,
Și-orice bărbat, cât de cuminte,
Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...