spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăNaționalCNA recomandă televiziunilor să anunțe filmele care sunt realizate în perioada comunistă

CNA recomandă televiziunilor să anunțe filmele care sunt realizate în perioada comunistă

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat în ședința de marți, 1 februarie, o recomandare prin care televiziunile vor trebui să informeze publicul în cazul prezentării unor producţii cinematografice româneşti realizate înainte de anul 1989, informează Agerpres.

Potrivit recomandării CNA, televiziunile au de ales fie difuzarea unor emisiuni în care pot fi puse în discuţie aceste pelicule prin participarea unor invitaţi care să cunoască contextul istoric şi cultural al realizării lor, fie informarea publicului prin afişarea statică şi lizibilă a uneia dintre menţiunile: „film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii” sau „film realizat în perioada comunistă, în care funcţionau cenzura şi propaganda de stat”.

Analiza şi critica de specialitate în cazul acelor producţii cinematografice româneşti se pot realiza înainte sau după difuzarea lor, în cadrul serviciilor de programe, iar alegerea formulei potrivite rămâne la latitudinea postului, în funcţie de fiecare film în parte, precizează CNA în recomandarea sa.

Propunere făcută de Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA

Propunerea a venit din partea lui Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA, după ce, luna trecută, Secretariatul General al Guvernului a cerut un aviz referitor la o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului. Cele mai multe filme din perioada comunismului erau supuse controlului ideologic al Partidului Comunist Român (PCR) și urmau îndeaproape linia regimului cu privire la problemele din societate. Amprenta ideologică este cel mai vizibilă în filmele istorice, care au reflectat fidel modul în care conducerea comunistă a țării a decis să rescrie istoriografia românească, punând-o în acord cu tezele enunțate în programul politic al PCR din 1974.

Răsvan Popescu a precizat că recomandarea CNA este destinată „în special tinerilor de azi”. „Ei nu ştiu – nu au de unde – cum e să trăieşti într-o ţară fără libertate de exprimare, în care cenzura şi propaganda falsificau realitatea, astfel încât deposedarea ţăranilor de pământ, de exemplu, prin colectivizare era un fapt pozitiv; la fel, naţionalizarea fabricilor, iar rezistenţa din munţi era privită ca un act de trădare naţională. Au fost doar câteva exemple care se regăsesc în cinematografia epocii”, a arătat Răsvan Popescu.

USR a iniţiat un astfel de proiect prin care propunea marcarea cu litera „C” de la „cenzură” a filmelor, însă CNA a considerat formularea „uşor excesivă”, astfel că a venit cu propria propunere, mai spune Răsvan Popescu. „Am propus atunci o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce, într-un fel, să le pună în contextul epocii”, a explicat Popescu.

În cadrul dezbaterilor asupra formei recomandării, Valentin Jucan, membru al CNA, a pledat pentru introducerea în document a precizării „film realizat în perioada comunistă în care funcţiona cenzura şi propaganda de stat”, eliminându-se formularea „film realizat în perioada comunistă în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii”. Ulterior, Valentin Jucan a renunţat la propunerea sa, mergând pe varianta lui Răsvan Popescu. „Haideţi să nu mai fugim cu atâta pudibonderie de cuvântul propagandă, fiindcă exact acesta este elementul reclamat în filmele care sunt, cu ghilimelele de rigoare, «reclamate». Exact actul de propagandă de stat şi, prin ea, de mistificare a istoriei, de mistificare a modului în care România s-a raportat la ţările vecine, mistificare a rolului statului, a instituţiilor lor, a familiei, a credinţei”, a afirmat Jucan.

Membrii Consiliului au decis, totuși, ca ambele formulări să rămână în textul recomandării, alegerea uneia sau a alteia rămânând la latitudinea televiziunilor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...