spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTTânără ajunsă pe masa de operaţii după un experiment sexual

Tânără ajunsă pe masa de operaţii după un experiment sexual

Nu numai bărbaţii ajung la spital din cauza curiozităţilor sexuale ieşite din comun.

O fată, în vârstă de 18 ani a fost operată de medici după un accident cel puţin neobişnuit. Din dorinţa, probabil, de a experimenta tânăra şi-a introdus în vagin un recipient al unui deodorant cu pulverizator. Aceasta a introdus recipientul cu partea mobilă, unde era montat pulverizatorul, dotat şi cu un arc. La un moment dat, căpăcelul de mici dimensiuni, împreună cu arcul, au rămas înăuntru.

Speriată, fata nu a spus iniţial nimănui, sperând că nu va fi nici o problemă. În timp, însă, aceasta a început să resimtă dureri tot mai mari în zona abdominală, până s-a văzut nevoită să ajungă la Urgenţe. Iniţial acesta nu le-a spus cadrelor medicale ce s-a întâmplat, însă în cele din urmă, a mărturisit echipei de chirurgi, care a fost nevoită să o opereze. Bucata rămasă în interior s-a infectat şi s-a format un chist în jurul ei. „Pacienta a fost examinată imagistic, fiind iniţial suspectată o tumoră în zona vaginală. La examen s-a confirmat prezenţa unei formaţiuni pseudotumorale. În realitate era vorba despre un corp străin, în jurul căruia s-a format un granulom. A fost programată pentru operaţie, fiind ulterior înlăturat obiectul străin, care cauza o stare de infecție ce se putea agrava foarte mult”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Potrivit cadrelor medicale, în prezent tânăra este în afara oricărui pericol, urmând a fi externată după ce se va reface în urma operaţiei.

Incidentul neobișnuit vine la câteva luni după ce un bărbat a ajuns la urgențe cu un vibrator blocat în fund, iar un altul a ajuns pe masa de operații din cauza unui borcan introdus în zona rectului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
37 %
2.5kmh
8 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...