spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăPrima PaginăVacă reclamată la Protecţia Consumatorului

Vacă reclamată la Protecţia Consumatorului

Instituţiile publice sunt bombardate cu tot felul de reclamaţii care trec cu uşurinţă la un capitol departe de cel al normalităţii. Astfel, din prea mult timp liber sau din lipsă de informare, unii cetăţeni au ajuns să reclame situaţii imposibil de rezolvat.

Cu o astfel de situaţie s-au confruntat ieri reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). O bătrână din judeţ a sunat pentru a reclama faptul că vaca pe care a cumpărat-o de la un vecin dă prea puţin lapte. „La telefonul instituţiei, o consumatoare din mediul rural a reclamat că a fost înşelată de un vecin la achiziţia unei vaci. Vecinul i-a spus că vaca ar da 10 litri de lapte. La primul muls însă, femeia a constat că vaca dă doar cinci-şase litri”, a declarat Mirel Rogalschi, comisar şef al CJPC.

Aflându-se în imposibilitatea de a soluţiona această situaţie, comisarii CJPC i-au sugerat femeii să depună o plângere la Poliţie, dacă consideră că a fost înşelată.

 

Val de plângeri ciudate

 

Aceasta nu este însă singura situaţie ciudată cu care s-au confruntat reprezentanţii CJPC. În urmă cu câţiva ani o reclamaţie similară a avut ca „protagonist” un berbec. Atunci, o femeie din judeţ s-a plâns că berbecul pe care l-a cumpărat „nu-şi face treaba” cu oile sale.

„Am dirijat-o pe doamnă către Direcţia Sanitar Veterinară şi poate că vor găsi dumnealor nişte metode să-i îmbunătăţească berbecului calităţile”, declara amuzat şeful CJPC de la momentul respectiv, Alexandru Zarug.

Tot o botoşăneancă a ajuns la CJPC după ce s-a răzbunat pe soţul ei trântindu-i poşeta în cap. În momentul în care aceasta s-a rupt, femeia a solicitat ca reprezentanţii CJPC să-l oblige pe comerciant să-i înlocuiască geanta, pe motiv că era slabă calitativ dacă a cedat atât de uşor.

Un bătrân a cerut la un moment dat înlocuirea unei oale pe care o folosise timp de doi ani şi care se spărsese, iar o botoşăneancă care purtase o iarnă întreagă o pereche de cizme, a mers la CJPC în momentul în care acestea au început să cedeze. Cum femeia fusese insistentă, vânzătoarea a decis să i le înlocuiască doar pentru a scăpa de scandal.

Un alt botoşănean şi-a reclamat soacra că mulge vaca fără a se spăla pe mâini.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor sunt puşi în dificultate când trebuie să rezolve astfel de sesizări. Aceştia spun însă că, oricât de ciudate sunt unele reclamaţii, şi chiar dacă se ştie din start că nu vor putea fi soluţionate, ei sunt obligaţi prin lege să facă toate verificările posibile.

 

– Anamaria IONEL

aionel@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...