Înspre prăbuşirea partidului-stat

PSD controlează, direct şi indirect, după cum au fost rezultatele la urne, aproape tot ce mişcă în ţara asta, de peste 28 ani. Să nu uităm că acest partid a câştigat absolut toate alegerile din România şi nu a guvernat doar atunci când toţi ceilalţi la un loc au reuşit să încropească temporar alianţe şi majorităţi parlamentare fragile şi scrâşnite. Drept dovadă, toate s-au prăbuşit la prima zdruncinătură. Chiar şi atunci, în perioadele în care PSD nu a guvernat din Palatul Victoria, eşaloanele inferioare ale administraţiei de stat au aparţinut şi au fost controlate fără întrerupere tot de acest partid. Serviciile secrete, diplomaţia şi justiţia s-au împărţit în găşti coagulate tot pe pilonii marelui partid-mamă (FSN), începând cu PSM, PRM şi până la mai recentele PC (fost PUR), PDL, UNPR sau ALDE. Oamenii care umpleau aceste instituţii aveau de ascuns aceleaşi metehne ca şi activiştii fostului partid comunist, trecuţi in corpore de partea noii puteri. Având filiaţie comună, nu este de mirare că discursul lor public a fost mai mereu acelaşi: noi suntem cu poporul, dar nu putem guverna fiindcă nu ne lasă Opoziţia, Europa, America, Rusia, serviciile secrete, vântul, ploile sau BNR. Adică inventarea, fără încetare, a unor inamici uşor de identificat şi înjurat de către opinia publică. În toţi aceşti ani a pozat în partid al periferiei care se opune centrului, al celor abuzaţi de stat împotriva statului. Şi în toţi aceşti ani statul a fost însăşi PSD. O retorică a dublei măsuri, numai bună de stârnit în permanenţă scandaluri care să escamoteze gafele guvernării, vizibilă şi de pe lună, devoalată în presă de mii de ori fără vreo altă urmare decât că rezultatele au fost mai mereu, cu mici diferenţe, aceleaşi. De cât tupeu este nevoie, cât de prost poţi să iei acest popor, ca să vii acum, când deţii absolut toate pârghiile în stat, să spui că nu poţi guverna fiindcă există un stat paralel care conduce din umbră? Greu de crezut, dar potrivit audienţelor însumate ale celor două televiziuni aflate în proprietatea a doi infractori dovediţi (cărora li se alătură mai nou, stupefiant, televiziunea publică – vezi interviul în direct cu infractorul Ghiţă), sunt mai mult de un milion de români care cred asta, mai presus de orice. Ajutat de nepăsarea celor care tac şi de disperarea celor care fug, Dragnea şi ai lui dau peste cap o ţară întreagă în numele a 18% din electorat. Între timp, potrivit sondajelor încrucişate (adică media pe mai multe case de cercetare socială), nici ăia 18% nu mai sunt în spatele PSD. Şi atunci? Ce se numeşte azi Partidul Social Democrat nu a fost niciodată nici un partid autentic, şi nici pe departe social-democrat. A fost tot timpul doar o etichetă a puterii, sprijinită pe bugetul statului. Deşi a purtat mai multe nume şi a avut grijă ca prin ramuri bine dirijate să acopere o parte cât mai mare a eşichierului politic, nimeni nu s-a îndoit niciodată asupra identităţii sale. PSD este moştenitorul partidului-stat comunist s-a purtat mereu ca atare şi tot aşa funcţionează şi acum. Orice încercare de pasare a responsabilităţii este ridicolă. De aceea a şi devenit principalul partid al oligarhilor postcomunişti, nici nu avea cum altfel. Numai că, având o dependenţă totală de stat, de funcţiile disponibile în aparatul acestuia, de contractele fabuloase care sunt controlate prin aceste funcţii precum şi de unica posibilitate de a-şi răsplăti financiar protecţia în justiţie şi în servicii, PSD se confruntă acum cu cel mai mare pericol al existenţei sale, cel al dezintegrării. Pare prematur ce spun aici, dar – prin delegarea iresponsabilă a puterii către baronii locali, care nu ezită să trimită la Bucureşti reprezentanţi de o prostie înfiorătoare – partidul-stat este pe cale să piardă controlul asupra însăşi bazei existenţei sale. Guvernarea catastrofală (completată recent cu o specialistă în şamanism, meditaţie Reiki şi respiraţie holotropică – nu rîdeţi, este cel mai nou consilier al premierului Dăncilă), care a depreciat leul, a prăvălit bugetul (luna februarie a fost prima cu deficit, după patru ani), a suspendat investiţiile, atacul neîncetat la acea parte a justiţiei care îi poate înfunda pe baroni, transformarea în inamici imaginari ai finanţatorilor reali ai economiei, respectiv Statele Unite şi Uniunea Europeană, nu pot avea decât un singur rezultat final: prăbuşirea economică a statului. Adică tocmai baza de susţinere a PSD în toţi anii de după revoluţie. Ce contează? Se for forma alte partide, vor veni alţii. Poate viitorii vor fi mai buni, mai responsabili. Foarte probabil, însă ce reurse şi cât timp le va lua să repună ţara pe un făgaş normal? Posibila prăbuşire a PSD în propria neputinţă de a-şi fi format cadre capabile de o administraţie măcar decentă, dacă nu performantă, va dezintegra mai mult de jumătate din aparatul de stat, cu care se confundă. Acesta este pericolul real şi dacă Dragnea, pândit acum şi pe plan internaţional de afaceri care au intrat în atenţia procurorilor din alte ţări, nu va fi oprit, vom fi martorii unei prăbuşiri cu mult mai dureroase decât cea din 2008, la care a contribuit cât a putut şi colegul său de guvernare, Tăriceanu. Cine va plăti costurile? Noi, doar nu ei.