O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Paradoxul românesc… Eterna realitate a unor meleaguri ce nu vor cunoaşte vremuri mai bune nici măcar în 2040 – asta să amintesc de termenul vehiculat de strategul Dragnea.

Trăim într-un stat în care egalitatea există numai pe hârtie, iar unii sunt mai egali decât alţii. În timp ce pentru oamenii politici se cere clemenţă pentru abuzul în serviciu – care nu există dacă paguba e mai mică de un miliard vechi sau chiar două; încă se mai discută – cetăţeanul onest primeşte înştiinţări de la Fisc şi pentru datorii de trei-patru lei. De ce nu se acordă o asemenea clemenţă pentru tot omul? Ai o afacere? Ai de dat bani la stat? Dacă nu dai un miliard vechi la stat să nu se considere evaziune; până la urmă e vorba de munca ta, nu e ca în cazul şmecherilor care fac afaceri personale pe banii statului. Adică tot pe banii cetăţeanului strâns cu uşa pentru datorii derizorii la bugetul de stat.

Politicienii luptă cu statul paralel, un război despre care nu au pomenit nimic în campania electorală. Despre programul de guvernare nu mai aminteşte nimeni. S-au mărit salariile bugetarilor, dar numai pe hârtie. În statul paralel probabil se trăieşte din salariul brut, nu din ce mai rămâne după ce statul îşi ia porţia.

Se urlă despre desecretizarea protocoalelor „instituţiilor de forţă” în numele unei transparenţe cu dedicaţie pentru un grup restrâns de privilegiaţi. Însă transparenţa dispare atunci când interesele o cer.

Cu vreo două săptămâni în urmă jurnalista Sidonia Bogdan a avut şi ea o curiozitate. A dorit să citească teza de doctorat a Lilianei Ţuroiu, şefa Institutului Cultural Român, o instituţie care există, consumă fonduri dar… cam atât. E destul de lesne să ignorăm faptul că doamna cu pricina provine din Videle. Acest amănunt începe să devină irelevant.

Totuşi, când Sidonia Bogdan a ajuns la Biblioteca Naţională i s-a explicat pe căi ocolite cum că nu i se poate pune la dispoziţie lucrarea de doctorat solicitată, pe motiv că ar fi secretă. Tezele de doctorat au devenit un soi de secrete de stat; iată măsurile concrete la care s-a apelat după scandalul plagiatelor. În loc să se dispună măsuri pertinente contra celor care s-au împopoţonat cu titluri universitare fără a avea dreptul s-a trecut la secretizarea lucrărilor şi la şicanarea celor care vor să le acceseze. Din punctul lor de vedere, este cât se poate de evident că cei interesaţi de lucrările lor de doctorat nu pot fi decât agenţi ai statului paralel ale căror interese merg chiar dincolo de defăimarea de ţară.

Nu e firesc ce se întâmplă. Lucrările de doctorat ar trebui să fie accesibile oricui, ar trebui să se găsească în librării şi biblioteci, la dispoziţia celor care sunt interesaţi să înveţe din înţelepciunea celor care le-au comis. Până la urmă acesta este scopul unei lucrări de doctorat – să fie utilă şi altora, nu doar celui care pretinde că a scris la ea deşi, dacă e luat la întrebări, nu-i mai ştie nici titlul.

Dar în România unde transparenţa presupune, după dorinţa unora, ca un suspect să fie anunţat că i se vor intercepta convorbirile telefonice, tezele de doctorat sunt secretizate. Vrei să citeşti aşa ceva, faci cerere şi aştepţi câteva luni de zile. Dacă ai noroc primeşti la sala de lectură o variantă scanată a pomenitei teze. Dacă nu, păţeşti ca Sidonia Bogdan.

Cam aşa se încearcă prevenirea unui nou scandal al plagiatelor. Prin secretomanie şi birocraţie descurajantă. Nu prin elaborarea unui cod de conduită şi a unor reguli clare, menite să descurajeze tentativele de fraudă intelectuală. Poate că e prea târziu pentru aşa ceva; realitatea e că mulţi dintre cei care afişează cu mândrie titlul de doctor nu prea pot justifica lucrările. De multe ori acestea sunt realizate de studenţi hămesiţi, care încă visează la licenţă şi lucrează la foc automat după metoda doctorală copy-paste, aşa că nu se poate vorbi de calitate sau de onestitate şi corectitudine. Iar mulţi dintre posesorii unor astfel de însăilături cu pretenţii doctoral-intelectuale au ajuns prin posturi călduţe din care nu se lasă duşi. Iar un scandal legat de plagiate numai bine nu le-ar prinde.

Aşa că e mai simplu să secretizezi decât să corijezi. Ce nu e cunoscut publicului nu te poate afecta. Personal le recomand celor care au luat doctoratul pe bune să-şi publice lucrările, fie şi pe net. Să le facă accesibile pentru toată lumea; când ai muncit şi ştii că nu ai plagiat nu ai de ce te ascunde. Evident, e genul de îndemn ce nu va fi luat în serios dar, la o adică, să nu poată spune vreodată că nu li s-a cerut asta. Pentru că dacă li se cerea… Deocamdată trăim în secretomanie. Pentru unii e chiar comodă.

Deocamdată România merge înainte. Spre 2040, că ţintele mai apropiate sunt irelevante. Sau au fost şi ele secretizate. Tot ce e posibil…

 

 

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...