O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Viitorul României este legat de cel al deţinuţilor. Cel puţin aşa lasă să se înţeleagă actuala clasă politică. Imediat după alegerile din 2016, parlamentarii, în special cei de la putere, s-au pus în slujba deţinuţilor. Mai întâi, în februarie 2017, Florin Iordache a încercat să promoveze prin celebra Ordonanţă 13 de la miezul nopţii să forţeze graţierea mai multor fapte penale, chiar şi a unora de corupţie, pentru a-şi scăpa colegii politicieni ajunşi „în grea suferinţă” în penitenciarele ţării, după ce au devalizat milioane de euro. S-a opus strada şi Ordonanţa 13 nu a intrat în vigoare, dar ei, politicienii, nu au uitat subiectul. Astfel, la jumătatea anului trecut, motivând din nou supraaglomerarea penitenciarelor, parlamentarii au adoptat recursul compensatoriu, cu avizul Ministerului Justiţiei, condus de Tudorel Toader. „Mica graţiere” prevede că „la 30 de zile executate în penitenciar în condiţii necorespunzătoare deţinutul are beneficiul unui număr de şase zile care se consideră efectiv executate”. Odată cu intrarea în vigoare a legii, în toamna anului trecut, aproximativ 5.000 de deţinuţi au fost puşi în libertate, unii pentru executarea pedepsei, alţii condiţionat. Printre aceştia au fost şi pedofili, violatori şi chiar criminali. Mulţi nu au stat prea mult în libertate, pentru că au recidivat şi s-au întors cu plăcere după gratii. Pe politicieni nu i-a afectat prea mult acest lucru şi au trecut la un nou nivel, recompensarea materială a deţinuţilor. Astfel, Tudorel Toader a anunţat că lucrează la un proiect de lege prin care cei privaţi de libertate să primească între cinci şi opt euro pe zi, pentru că au fost încarceraţi în condiţii improprii. Adică la eliberare, deţinuţii ar urma să primească între 150 şi 240 de euro pe lună. În varianta maximală cu doar 80 de euro mai puţin decât un român care munceşte pe salariul minim. Şi nu sunt puţini, potrivit „Monitorului Social”, la ora actuală, în România, sunt înregistrate 1.424.523 de contracte sub salariul minim, adică 22,7% din totalul contractelor de muncă, iar 1.744.990 de contracte (respectiv 27,8% din total) sunt egale cu salariul minim. La aceşti bani se adaugă şi pe cei câştigaţi prin muncă în timpul detenţiei. Şi asta nu e totul, pentru că un grup de parlamentari de la PSD şi PNL au depus un proiect de lege prin care, la eliberare, deţinuţii vor primi haine, alocaţie de hrană şi legitimaţii gratuite de transport. Dacă mai punem la socoteală că în perioada detenţiei mai beneficiază şi de cazare, masă şi alte servicii, precum cele medicale, gratuite ajungem la concluzia că este mult mai rentabil să fii deţinut decât să munceşti pe salariul minim în România. „Grija” excesivă faţă de deţinuţi i-a revoltat până şi pe sindicaliştii din reţeaua penitenciarelor. Aceştia au calculat impactul legii lui Tudorel Toader care ajunge la peste jumătate de miliard de euro, mai exact 550 de milioane de euro. Cu aceşti bani s-ar putea construi 1.500 de şcoli cu opt săli de clasă sau 11 spitale cu 450 de paturi sau chiar patru penitenciare noi, care să acopere necesarul de patru mii de locuri. Scuza servită zilnic de politicieni este că, Curtea Drepturilor Omului a cerut despăgubirea deţinuţilor, dar acest lucru este o manipulare, un fals grosolan. CEDO nu a cerut niciodată despăgubirea infractorilor, nu a impus măsuri obligatorii, ci doar a cerut îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare. Magistraţii de la Strasbourg au cerut şi măsuri compensatorii pentru cei care au fost închişi în condiţii improprii, dar niciodată nu au specificat că acestea trebuie să fie în bani. În spaţiul public s-a vehiculat chiar ideea reducerii pedepsei complementare sau a perioadei de încercare, de exemplu, dar acest lucru nu a fost luat niciodată în considerare de către politicieni. De altfel, ei nu s-au gândit niciodată la rezolvarea problemei supraaglomerării închisorilor. Erau soluţii foarte ieftine şi la îndemână, ca de exemplu transferarea cazărmilor Armatei care nu mai sunt folosite de ani de zile la Ministerul Justiţiei şi transformarea lor în închisori pentru deţinuţii care beneficiază de regimul deschis sau semideschis. Astfel de cazărmi există la nivelul fiecărui judeţ, iar transformarea lor în centre de detenţie nu ar necesita prea multe eforturi, pentru că Armata, pe timpul fostului regim era similară cu detenţia. Toate cazărmile au garduri înalte de beton, supraînălţate cu sârme ghimpată, puncte de observare, foişoare, etc. Soluţii pentru rezolvarea problemei ar mai fi, dar pentru asta trebuie ca cei care sunt la guvernare să gândească în interesul majorităţii cetăţenilor şi nu doar al deţinuţilor, care au devenit principala lor preocupare.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...