Ultima răbufnire a iernii a demonstrat că autorităţile au capacitatea de a se organiza şi a riposta contra Bestiei din Est. Cel puţin aşa lăsau să se creadă declaraţiile făcute de puternicii zilei pe la posturile de televiziune aservite, acolo unde reporterii relatau fără întrerupere despre cât de pregătite sunt autorităţile pentru ultimul episod de iarnă. Şi pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, iar un film cât alte vreo zece mii, din când în când erau prezentate clipuri cu maşinile de intervenţie. Astfel s-a creat o stare de confuzie. Pe de o parte era teama de ce ne vor mai aduce codurile prognozate de meteorologi. De cealaltă parte era confortul pe care autorităţile şi reporterii afiliaţi încercau să-l insufle privitorului. Adică nu vă faceţi griji, cetăţeni dumneavoastră, autorităţile veghează. Până la urmă Bestia din Est şi-a umflat muşchii şi a demonstrat că între declaraţii şi fapte există diferenţe zdravene. Autorităţile nu credeau că iarna va reveni cu adevărat şi îşi demonstrau eficienţa sperând că doar vorbele vor fi de ajuns. E ca atunci când nu ninge dar pe drumuri roiesc camioane de la deszăpezire. Cu cauciucuri de vară, evident. Din cauza asta nu sunt de găsit pe drumuri atunci când e nevoie de intervenţia lor. Dar episodul de iarnă târzie nu a plecat fără să lase alte probleme în faţa cărora autorităţile preferă să fie mai puţin vocale. Inundaţiile. Zăpada acumulată s-a topit şi se topeşte în ritm accelerat (pe la munte încă se mai găseşte) cauzând revărsări de râuri. Apele Dunării au crescut îngrijorător şi sunt semne că vor mai creşte. Numeroase localităţi au fost invadate de ape iar în cele mai multe cazuri autorităţile se declară depăşite de situaţie. Să mai pomenesc ceva şi despre alunecările de teren? An de an se întâmplă la fel. Iarna vine mereu vine mereu prin surprindere. La fel şi inundaţiile. Gospodării întregi cad pradă furiei apelor. Ar trebui făcute lucrări de îndiguire, de împădurire a munţilor golaşi, lucrări de corectare a albiilor unor râuri dar nu se întâmplă nimic. Fondurile destinate acestor amenajări sunt minuscule şi risipite pe achiziţii inutile. Şi nu poţi să nu te întrebi de ce atâta nepăsare din partea autorităţilor. Una din explicaţiile posibile e legată de ajutoarele pe care Guvernul le trimite către zonele afectate. Fiind vorba despre materiale ce sunt distribuite către populaţie şi care „dispar” fără urmă e clar că multe dintre acestea ajung în altă parte şi nu la năpăstuiţii bătuţi de soartă şi neglijenţa autorităţilor. Ajutoarele sunt mânărite; se ştiu atâtea cazuri de parveniţi care, înainte de a ajunge în situaţia de a nu fi în stare să-şi justifice averile, au avut de-a face cu ajutorarea sinistraţilor. De cele mai multe ori amărâţii sunt lăsaţi la mila semenilor; majoritatea caselor construite pentru sinistraţi îşi datorează existenţa donaţiilor persoanelor particulare şi nu implicării statului. De cele mai multe ori statul nu poate oferi decât ceva containere dar şi pe acestea le recuperează de îndată ce dispar din zonă reporterii televiziunilor. Carmen Dan, Ministrul de Interne, se plângea că românilor le lipseşte educaţia preventivă. Românii se bazează pe faptul că lor nu li se poate întâmpla ceva rău. Calamităţile sunt pentru alţii. Trist dar adevărat, cam acesta este modul de a gândi al multora dintre români, astfel că n-ar trebui să ne mire că un astfel de popor a emanat aşa autorităţi. Românul e ferm convins că legile şi nenorocirile sunt pentru alţii. Educaţia prezintă carenţe importante şi, mai ales, cam greu de recuperat. Dar nici în această direcţie nu se întrevăd acţiuni concrete. De ce anume, e de la sine înţeles. O populaţie educată ar reacţiona altfel împotriva abuzurilor şi delăsării autorităţilor. N-ar mai permite ca banii publici să fie mânăriţi cu atâta grosolănie câtă e de găsit în România. Un popor educat ar demonstra mai multă responsabilitate faţă de mediul înconjurător, faţă de viitor. Ar fi şi de unde alege autorităţi competente. În momentul de faţă e jale pe toată linia, şi între cetăţeni şi la nivel de aleşi. Şi de aici vine şi resemnarea, conştientizarea faptului că, indiferent ce vei face, rezultatele vor fi aceleaşi. Ipocrizia ministrului de Interne, care îşi doreşte o populaţie educată, e gratuită. E genul de scuză ce aruncă responsabilitatea pentru dezastrele din ţară pe umerii oamenilor de rând. Autorităţile nu au nicio vină. Nici pentru drumurile care costă de parcă ar fi pavate cu aur dar sunt pline de gropi, nici pentru faptul că deszăpezirea se face cu chiu şi vai în condiţiile în care se cheltuie pentru asta sume mai mari decât în Norvegia sau Suedia. Nici problemele de la inundaţii nu le aparţin. Needucaţii care ne-au ales sunt de vină… Sper să vină şi ziua în care educaţia preventivă va deveni realitate. Destul de greu dar ce ne împiedică să sperăm? Până în 2040 mai e ceva timp, se pot întâmpla multe. Sper să văd educaţia preventivă şi rezultatele ei. Pentru că rezultatele cauzate de lipsa ei le ştiu foarte bine. Altfel cine ar fi auzit de Carmen Dan?