spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăEconomicCFR Marfă, adusă aproape de faliment

CFR Marfă, adusă aproape de faliment

Cinci ani toate guvernările care s-au succedat la conducerea ţării nu au făcut nimic pentru a redresa societatea naţională de transport feroviar de marfă. Iertarea datoriilor acordată în 2013 în vederea privatizării CFR Marfă, privatizare eşuată, este acum considerat ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisia cere returnarea banilor, iar compania de stat nu are banii necesari pentru a-i returna şi riscă să intre în faliment sau să fie privatizată pe nimic. Piaţa va fi preluată de operatorii privaţi, dar şi de companiile de transport de marfă a unor ţări vecine. Puţinele vagoane şi locomotive aflate în stare bună vor fi cumpărate pe nimic.

Vasile Şeclăman, director al Direcţiei de Supraveghere Feroviară din cadrul Consiliului Concurenţei, nu a putut da detalii despre suma pe care CFR Marfă va trebui să o returneze, precizând că de acest caz se ocupă Direcţia de ajutor de stat din cadrul Consiliului Concurenţei.

Cauza acestei situaţii este un artificiu curios şi complicat făcut în 2013 de către guvernul Victor Ponta la momentul privatizării. CFR Marfă, companie care avea datorii importante la CFR SA, a preluat de la aceasta datoriile CFR SA la bugetul de stat. Compania de Marfă şi-a anulat astfel  obligaţiile la CFR SA iar datoriile sale au fost convertite în acţiuni ce au revenit statului.

Privatizarea a eşuat în urma disputelor dintre guvernul Victor Ponta şi fostul preşedinte Traian Băsescu dar şi din cauza pregătirii necorespunzătoare a privatizării. Problema este că Comisia Europeană acceptă astfel de conversii a datoriilor în acţiuni doar o singură dată, în vederea privatizării. Deoarece procedura a eşuat UE cere acum Guvernului să recupereze de la CFR Marfă valoarea ajutorului.

La finele anului trecut compania înregistra o datorie uriaşă de peste un miliard de lei care depăşea veniturile nete de aproximativ 800 milioane lei, dar şi o pierdere de 157 milioane lei.

Odinioară România avea al şaptelea transport feroviar de marfă din Europa.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...