spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăEconomicConsiliul Concurenţei analizează plafonarea preţului carburanţilor

Consiliul Concurenţei analizează plafonarea preţului carburanţilor

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, ieri, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Este o idee recentă şi ne vom consulta cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Mi se pare absolut legitimă intenţia Guvernului de a se asigura că reducerea de taxe se reflectă şi la pompă”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat până acum mai multe situaţii în care taxele aplicate unor produse au scăzut sau au crescut, precum reducerea TVA la pâine, iar analizele au arătat că aceste scăderi sau creşteri se reflectă şi în preţurile finale. „Vom analiza dacă de această dată este cazul să luăm măsura plafonării. Legislaţia naţională prevede situaţii în care preţurile pot fi plafonate sau îngheţate, iar o astfel de măsură este compatibilă cu legislaţia europeană”, a arătat oficialul Concurenţei.

El a adăugat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România, cel mai recent în cazul poliţelor RCA, iar Comisia Europeană nu a considerat că această măsură ar fi fost ilegală.

Chiriţoiu a precizat că analiza sectorială pe care o derulează Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte preţul carburanţilor va fi gata în curând, iar raportul va fi făcut public la începutul anului viitor. „Datele arată că variaţia barilului de ţiţei se transmite şi în preţ, adică, atunci când cotaţia barilului creşte, se majorează şi preţul la pompă, iar, când barilul scade, scade şi preţul în benzinării”, a explicat Chiriţoiu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seară, la Antena 1, despre posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi, odată cu eliminarea supraaccizei.

Ministerul Finanţelor a intenţionat, în luna iulie, să plafoneze şi preţul gazelor şi a iniţiat chiar un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. Două zile mai târziu, însă, proiectul a fost retras de pe site-ul ministerului, iar Teodorovici a afirmat că subiectul va fi reluat „când vom fi cu toţii pregătiţi”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...