spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăEconomicSalariu minim mai mare pentru studii superioare

Salariu minim mai mare pentru studii superioare

Guvernul a aprobat ieri Hotărârea prin care salariul minim brut creşte la 2.080 de lei, iar pentru angajaţii pe funcţii pentru care sunt necesare studii superioare şi care au cel puţin un an vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei. S-a renunţat la majorarea salariului minim la 2.350 de lei a celor cu 15 ani vechime.

Pentru un program complet de lucru 167,333 ore, în medie, pe lună, în anul 2019 valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 12,43 lei/oră pentru cuantumul de 2.080 lei lunar şi 14,044 lei/oră pentru cuantumul de 2.350 lei lunar.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, ieri, după şedinţa de Guvern, că decizia de a nu mai pune în aplicare majorarea salariului minim la 2.350 lei pentru cei cu peste 15 ani vechime a fost agreată inclusiv cu sindicatele în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES), iar o astfel de măsură ar fi afectat foarte mult mediul de afaceri. „Nu am dat un pas înapoi. Atunci când iei o măsură, discuţi cu ambele părţi, şi cu sindicatele, şi cu patronatele, iar patronatele au spus, mai ales cele din textile, să există posibilitatea ca această măsură, pe termen scurt, să le afecteze exerciţiul financiar şi atunci am ajuns la această concluzie şi facem această majorare diferenţiată între studii medii şi studii superioare”, a spus Budăi.

Ministrul Muncii a subliniat că, de altfel, programul de guvernare prevedea diferenţierea în funcţie de studii, nu şi de vechime. „În programul de guvernare am spus foarte clar că vor fi aceste trepte pentru cei cu studii medii şi superioare. Am discutat această abordare la solicitarea sindicatelor. S-a ajuns la soluţia aprobată în Guvern. Ieri (n.r. – joi), la CES, nu a fost niciun vot împotrivă… Deocamdată aprobarea este cu data de intrare în vigoare 1 ianuarie, ce va fi după vom vedea”, a completat el. Budăi a recunoscut că majorarea salariului minim va însemna un plus de venituri la bugetul de stat.

 

Marius Budăi nu ştie impactul noului salariul minim

 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a ştiut să precizeze, ieri, câţi angajaţi din sistemul public încasează salariul minim şi prin urmare vor beneficia de majorarea acestuia de la 1 ianuarie 2019.

Întrebat de jurnalişti, la finalul şedinţei de Guvern, care va fi impactul bugetar în urma decizie Guvernului de a majora salariului minim brut de la 1 ianuarie, ministrul Marius Budăi a declarat că nu are cifre, însă impactul „va fi pe plus”. „Nu am un impact, nu am calculat acum. Impactul bugetar va fi calculat doar cu plus pentru bugetul de stat, pentru că noi vom colecta”, a afirmat Budăi.

Acesta nu a avut răspuns nici la întrebările legate de câţi angajaţi care încasează salariul minim vor beneficia de această creştere. „Nu am datele în faţă şi nu pot să fac aproximări”, a replicat ministrul Muncii.

Chestionat dacă datele din proiectul de hotărâre al Executivului sunt corecte, Budăi a răspuns: „Eu nu am aceste date, bănuiesc că dacă au fost trecute acolo sunt corecte. Nu am lucrat cu aceste cifre privitor la numărul de angajaţi”.

Marius Budăi a devenit ministrul Muncii în urma ultimei remanieri a Guvernului. Acesta a înlocuit-o pe Lia Olguţa Vasilescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...