spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăAdvertorialMaratonul Cutia Bebelușului la Botoșani: 120 de ore de voluntariat, 109 cutii...

Maratonul Cutia Bebelușului la Botoșani: 120 de ore de voluntariat, 109 cutii destinate familiilor dezavantajate din județ

  • 40 de voluntari au participat evenimentul organizat de Asociația SAMAS în municipiul reședință de județ
  • Evenimentul face parte din programul Cutia Bebelușului, finanțat de Fundația OMV Petrom care contribuie la reducerea mortalităţii infantile

Maratonul Cutia Bebelușuluicompus dintr-o serie de 3 evenimente de voluntariat, creat de Asociația SAMAS a debutat în luna noiembrie. Una dintre zilele dedicate voluntariatului a fost rezervată municipiului Botoșani și a implicat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și Asistenți Medicali Comunitari.

Timp de trei ore, 40 de voluntari din comunitatea din Botoșani au realizat peste 100 de Cutii ale Bebelușului care au fost trimise  părinților și bebelușiilor  care au nevoie de sprijin. În total, 120 ore de voluntariat au fost alocate în sprijinul mamelor și copiilor lor.

Maratonul Cutia Bebelușului în Botoșani a avut loc pe 27 noiembrie, și face parte din seria a trei evenimente create de Asociația SAMAS în Bacău, Botoșani și București, pentru a transmite mesajul de generozitate și voluntariat, de implicare acolo unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului, în comunitate.

Majoritatea voluntarilor au fost asistenți medicali comunitari, marcând astfel parteneriatul strategic al Asociației SAMAS cu Direcția de Sănătate Publică județeană. Odată cu aceste cutii, care devin pătuțuri sigure pentru bebeluși până la 3 luni, și cu produsele de îmbrăcăminte și igienă necesare în primele luni de viață, la părinți ajung și o serie de informații importante, medicale și de îngrijire prin vocea asistenților medicali comunitari.

Asistenții medicali comunitari care ne sunt parteneri în cadrul programului reprezintă interfața cu beneficiarii Cutiei Bebelușului. Fără ei nu am reuși să ajungem la proaspeții părinți cu informațiile cele mai importante despre creșterea sănătoasă și în siguranță a bebelușilor, despre alăptare ca cea mai importantă sursă de hrană, viață și iubire pentru fiecare copil. Implicarea lor ca voluntari arată atașamentul lor pentru cauză, un angajament pe termen lung”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.

Până acum, Programul Cutia Bebelușului a înregistrat 372 de cereri din județul Botoșani. 233 de mame din județ au primit deja cutia destinată bebelușului lor.

Cutia Bebelușului conține 55 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.

Programul Cutia Bebelușului, implementat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom, a fost lansat în luna septembrie a acestui an. Dedicat mamelor și bebelușilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere, programul sprijină 1.300 de familii în perioada 2023-2024. Până acum, 879 de Cutii ale Bebelușului au ajuns deja la destinație în cadrul programului derulat de SAMAS în cele patru județe: Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava

Despre Asociația SAMAS:

Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul educației pentru sănătate și prevenției și care dezvoltă programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă proiectul Cutia Bebelușului, Asociația SAMAS a mai creat 2 programe cu impact național: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1,000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic. Programul de Educație Perinatală a dezvoltat o comunitate de 1.400 de specialiști (moașe, medici, asistenți medicali și comunitari), care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară, în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS. 31.284 de mame (o treime dintre acestea aflate în situații dificile de viață) au beneficiat de cursurile și informațiile furnizate de SAMAS din 2013 până în prezent. Sănătos de mic, inițiat în 2017, este un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Programul a fost deja implementat în 296 de grădinițe din țară, iar 623 cadre didactice și medicale din grădinițe au urmat cursuri de formare, iar părinții au participat la 153 de ateliere de gătit sănătos și la 13 conferințe pe teme de nutriție și stil sănătos de viață. În total 44.400 de preșcolari și 66.600 de părinți au beneficiat de activitățile proiectului.

 

Despre Fundația OMV Petrom:

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...